Ministrul Mediului: România va plăti 4-5 miliarde de euro pentru decontaminarea a 1.200 de situri

România trebuie să cheltuiască aproximativ 4 - 5 miliarde de euro pentru decontaminarea celor 1.200 de situri contaminate, a declarat, marţi, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, la conferinţa Economia verde - Noua provocare a lumii contemporane.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 15:09

De asemenea, ministrul Borbely a precizat că din Fondul pentru mediu se poate aloca, anual, în diferite domenii, aproape un miliard de euro pentru economia verde, pentru o dezvoltare durabilă a societăţii şi pentru unele studii, scrie Agerpres.

„Din acest an, am reuşit să alocăm fonduri mai importante şi anul viitor vom insista pentru unele studii care trebuie făcute. Cum să vorbeşti despre o dezvoltare durabilă aşezată când şi în momentul de faţă în unele domenii care ţin, de exemplu, de eficienţa energetică, încă e loc de mai bine în ceea ce priveşte concepţia cu privire la ce vom face până în 2020? Noi vrem să privatizăm – şi este bine să privatizăm CET-uri, de exemplu – dar nu putem să le privatizăm până nu clarificăm problemele de reducere a emisiilor de CO2, care înseamnă investiţii de sute de milioane de euro. Când avem peste 1.200 de situri contaminate în România care înseamnă, ca şi valoare, cel puţin 3-4-5 miliarde de euro, atunci trebuie să ai o viziune, trebuie să ai o posibilitate de a aloca fonduri nu numai din buget, ci şi din fondul de mediu şi din banii de la Uniunea Europeană. Noi deja trebuie să pregătim ce vom face în perioada 2014 – 2021″, a spus Borbely.

El a explicat că România are, în prezent, o economie a cărei structură s-a schimbat faţă de 1990. În ceea ce priveşte emisiile de CO2, abia după 2012 va începe marea provocare conform protocolului de la Kyoto. România trebuie să aibă o viziune în această privinţă, iar banii sunt o altă problemă de fond, a adăugat şeful de la Mediu.

În ceea ce priveşte conceptul de dezvoltare durabilă abordat la nivel mondial şi economia verde, Laszlo Borbely a menţionat că există o dispută care ţine de situaţia economică a fiecărei ţări în parte. Statele aflate în curs de dezvoltare doresc mai mulţi bani pentru acest proces care să provină de la statele dezvoltate. „Deşi opiniile diferitelor ţări nu sunt întotdeauna convergente, acestea nu sunt radical opuse şi cu siguranţă nu sunt împotriva conceptului de dezvoltare durabilă’, a subliniat acesta.

În perspectiva viitoarelor întâlniri internaţionale ce se vor desfăşura pe tema dezvoltării durabile, Laszlo Borbely a precizat că summit-ul de la Durban din acest an pe tema schimbărilor climatice reprezintă una din cele mai importante întâlniri din această perioadă şi trebuie luate măsuri concrete, iar politicul trebuie să facă mai mult.

„Trebuie să găsim de comun acord posibilităţile de alocare a unor sume tot mai mari de bani după anul 2012. Totodată, anul viitor în luna iunie va avea loc la Rio de Janeiro o întâlnire pe tema dezvoltării durabile care va marca 20 de ani de la prima astfel de reuniune şi care va avea un impact major asupra unităţii deciziilor adoptate iar Uniunea Europeană va trebui să ţină cont de specificul fiecărui stat în parte din punct de vedere al structurii sistemului energetic’, a conchis ministrul Mediului.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...