Ministrul Muncii: Dacă se va umbla la salariile cele mai mari, se va umbla în sens negativ, nu pozitiv

Economica.net
19 04. 2016
bani_6795493_99149100_90626800

‘Dacă se va umbla la salariile cele mai mari, se va umbla în sens negativ, nu pozitiv. Aceasta este o chestiune pe care nu o pot confirma acum. Daţi-mi voie mai întâi să lucrăm pe chestiunile care ţin de cei mai dezavantajaţi din sistem, să vedem ajungem la un consens, pentru că este o soluţie viabilă şi implementabilă. Sunt convins că după ce vom ajunge la această soluţie va trebui, pe de o parte, să explicăm celor care nu au intrat că există un proiect de lege pe patru ani care va putea fi dus la îndeplinire. Trebuie să vedem în ce mod putem ajunge la o chestiune de echitate între cei mai puţin plătiţi din sistem şi cei mai bine plătiţi din sistem, care să fie cumva echivalent sistemelor europene, nu neapărat celor mai avansate, dar măcar statelor din Europa Centrală’, a explicat Pîslaru, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Muncii a precizat că problema unei eventuale scăderi a salariilor mari este marginală faţă de rezolvarea situaţiei din prezent, iar din această toamnă va fi elaborată o nouă Lege care se va implementa în patru ani.

Totodată, şeful de la Muncă a anunţat că vineri urmează să aibă loc Consiliul Naţional Tripartit în care se vor discuta principiile care vor sta la baza noii ordonanţe.

Proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea în sectorul bugetar a fost retras săptămâna trecută de fostul ministru al Muncii, Ana Costea, în urma discuţiilor cu sindicatele.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că Executivul va lucra la un nou act normativ legat de salarizarea bugetarilor.