Ministrul Muncii Florin Manole: Este evident că economia nu merge bine. 50.000 de salariați și 7.000 s-au pierdut în ultimul an

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a declarat marţi, la Braşov, că economia României se confruntă cu probleme serioase, arătând că în ultimul an s-au pierdut aproape 50.000 de locuri de muncă şi 7.000 de firme.
AGERPRES - mar, 31 mart. 2026, 17:35
Ministrul Muncii Florin Manole: Este evident că economia nu merge bine. 50.000 de salariați și 7.000 s-au pierdut în ultimul an

„Statistic, este evident că economia nu merge bine atunci când pierzi aproape 50.000 de salariaţi în ultimul an. Este un indicator obiectiv, nu este o opinie, nu este niciun pic de subiectivism în asta, este o veste proastă pentru economie, este o veste proastă pentru peste 50.000 de familii, este o veste proastă pentru bugetul Casei de Pensii, este o veste proastă în general. La fel de bine putem să ne uităm şi la un alt indicator: în aceeaşi perioadă am pierdut 7.000 de firme (…) Toate aceste lucruri ne duc la o concluzie simplă”, a declarat ministrul Muncii, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la finalul şedinţei organizaţiilor PSD din Regiunea Centru, respectiv Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov.

La rândul său, preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, a arătat că oamenii sunt „nemulţumiţi în masă” de efectele „tăierilor”.

„80% dintre oamenii sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă. Nu poţi să stai doar pe tăieri. Tai de la investiţii, tai de la consum, tai de la dezvoltare, doar tăiere şi să nu pui. Clar nu mai putem rezista într-o situaţie de genul acesta. Nu mai putem face faţă. Presiunea este fantastică pe companiile româneşti, pe fiecare cetăţean în parte”, a spus liderul PSD Braşov,

Totodată, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că întâlnirea de la Braşov face parte dintr-un tur naţional de consultări interne cu aleşii locali, privind decizia de rămânere sau nu la guvernare.

„Suntem la a cincea întâlnirea regională (…) Înainte de şedinţă am avut o discuţie foarte bună cu oameni de afaceri, organizat tot aici, cu probleme care vin dinspre mediul de afaceri. O să continui în zilele viitoare să mă văd cu mediul de afaceri şi la Bucureşti. Aşa cum ştiţi, săptămâna trecută m-am întâlnit şi cu sindicatele şi am colectat şi din partea lor un set de propuneri (…) Eu, împreună cu colegii mei, am venit şi facem acest tur de forţă, dacă vreţi, tocmai pentru a colecta toate aceste impresii, aceste păreri, din partea aleşilor locali, în mod special, a organizaţiilor noastre, care la rândul lor ne spun lucrurile pe care le aud dinspre cetăţeni. Pentru că vorbim despre români, nu despre românii înregimentaţi politic, că nu despre asta e vorba, ci despre românii care o duc din ce în ce mai rău. Iar lucrul ăsta trebuie să se schimbe şi noi nu vom face altceva, decât să încercăm, prin tot ceea ce facem, să îmbunătăţim viaţa românilor”, a declarat Grindeanu.

Acesta a făcut, totodată, un apel către partenerii de guvernare, respectiv către PNL şi USR, să dovadă de decenţă şi responsabilitate politică.

„Să vorbeşti de aroganţă venind dinspre Palatul Victoria acum e un pic chiar de râs, dacă nu de plâns. Dar nu ăsta e fondul problemei. PSD-ul va decide pentru PSD şi ţinând cont de părerile românilor. Eu nu dau lecţii celor de la PNL şi nu voi da. Eu şi noi nu vom spune celor de la PNL ce să facă şi nici celor de la USR. Noi hotărâm pentru noi în concordanţă cu ce ne spun românii şi ce credem noi că este bine pentru români. Şi asta vom vota în 20 aprilie pentru decizia politică a PSD (…) V-am spus că noi excludem din start să facem vreo alianţă politică cu partide extremiste (…) şi nu vom vota sau nu vom susţine un guvern minoritar. Am anunţat lucrurile astea din timp, se ştie (..) Dar i-aş invita la un pic la decenţă pe colegii de coaliţie, şi cei de la PNL şi cei de la USR. Nu mi-am permis în această perioadă să le dau lecţii nici lor şi nici altora despre cum să se organizeze în interior. Şi nici n-am de gând să o fac. E treaba PNL-ului cum se organizează intern şi e treaba USR-ului. Şi dacă nu mi-am dat cu părerea despre ei, am pretenţia şi avem pretenţia să se abţină a ne da lecţii, pentru că noi decidem pentru noi (…) Eu i-aş invita, aşa cum am spus, să se abţină. Un soi de decenţă n-ar strica”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Cum mai decurg lucrările de stabilizare a versanților pe DN 7 – Valea Oltului
VIDEO Cum mai decurg lucrările de stabilizare a versanților pe DN 7 – Valea Oltului
Lucrările de montare a plaselor și barierelor de retenție pe DN 7 – Valea Oltului au continuat și astăzi, antreprenorul menținând o mobilizare bună în șantier, anunță marți Direcția......
Huawei raportează o creștere modestă a veniturilor de 2,2% în 2025
Huawei raportează o creștere modestă a veniturilor de 2,2% în 2025
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Huawei a raportat marţi un avans de 2,2% al veniturilor în 2025, o încetinire ...
Calea ferată Craiova – Caransebeș: A fost semnat contractul pentru lotul 1, în valoare de două miliarde de lei
Calea ferată Craiova – Caransebeș: A fost semnat contractul pentru lotul 1, în valoare de două miliarde de lei
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, la data de 31 martie 2026, a fost semnat contractul pentru ...
Mircea Man (ANRE): Facturarea estimată reprezintă o povară pentru consumatori, dar eliminarea acestui mecanism este dificilă în lipsa contoarelor inteligente
Mircea Man (ANRE): Facturarea estimată reprezintă o povară pentru consumatori, dar eliminarea acestui mecanism este dificilă ...
Facturarea estimată la energie reprezintă o povară pentru consumatori, în special pentru cei cu venituri reduse, iar ...