Ministrul Muncii, Marius Budăi: Distribuirea voucherelor de 50 de euro se va face prin Poşta Română

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Timişoara, că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, din luna iunie.
AGERPRES - J, 14 apr. 2022, 14:47
Ministrul Muncii, Marius Budăi: Distribuirea voucherelor de 50 de euro se va face prin Poşta Română

„Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană, (…) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii.
(…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a afirmat ministrul Budăi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a adăugat că recent coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin extrem de important atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile.

„Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri”, a detaliat ministrul Muncii.

Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.

Ministrul Muncii a menţionat că miercuri a fost adoptată o măsură pentru domeniul agricol şi alimentar, acordând salariul minim de 3.000 de lei.

„Încurajăm producătorii români să meargă cu produsul către producătorii noştri şi să procesăm în România mai multă marfă şi să nu exportăm subvenţie, materie primă, ci produse procesate. Tot pentru mediul de afaceri vom acorda granturi de până la 400.000 de euro pentru acele societăţi comerciale care vor avea de suferit în urma restricţiilor impuse de Comisia Europeană Federaţiei Ruse şi Belarus, dar şi întreruperii lanţului de aprovizionare din Ucraina”, a explicat Marius Budăi.

Răspunzând unei întrebări a presei, referitor la faptul că, potrivit BNR, suntem în faţa unei crize economice majore, ministrul Muncii a subliniat că pe piaţa muncii încă sunt foarte multe locuri neocupate.

„Este o criză economică care vine din două direcţii, respectiv una post-pandemică, şi una a războiului de la graniţele noastre. Nu este o criză economică care afectează doar România. Dar acest prim pachet de măsuri pe care l-am luat este exact pentru a sprijini categorii de cetăţeni vulnerabile, dar şi mediul de afaceri, pentru că cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă. Dacă nu sprijinim acum mediul de afaceri să-şi apere locurile de muncă, va fi foarte greu să-i reangajezi ulterior, pentru că cetăţenii vor pleca din ţară, vor fi alte dificultăţi. Încă suntem pe situaţia în care – am discutat cu mediul de afaceri despre acel contingent de 100.000 de lucrători non-UE. Avem nevoie, încă, de forţă de muncă”, a spus ministrul Budăi.

Te-ar mai putea interesa și
Konstantinos Mavros, CEO PPC Renewables: Energia regenerabilă este de trei ori mai ieftină decât cea convențională, piața românească trebuie să ajungă la un nou echilibru
Konstantinos Mavros, CEO PPC Renewables: Energia regenerabilă este de trei ori mai ieftină decât cea convențională, ...
Șeful diviziei de regenerabile a grupului PPC, cel mai mare investitor din acest segment din Româna, amintește că energia din surse regenerabile este cea mai ieftină, subliniind că este nevoie......
Dezvoltatorul Cosmopolis a vândut anul trecut apartamente de 50 de milioane de euro în proiect
Dezvoltatorul Cosmopolis a vândut anul trecut apartamente de 50 de milioane de euro în proiect
Dezvoltatorul proiectului rezidențial Cosmopolis a vândut în 2025 apartamente în proiect în valoare de 50 de milioane ...
„Mai bine ne ducem acasă” – Ce spun patronii din turism despre bugetul de promovare de care are nevoie România. Declaraţia şefului ANAT
„Mai bine ne ducem acasă” – Ce spun patronii din turism despre bugetul de promovare de care are nevoie ...
România ar trebui să aibă un buget de promovare în jur de 20 de milioane de euro anual, acesta fiind unul rezonabil, ...
Scandal la Primăria Capitalei – Ce spune Ciucu după ce Şedinţa CGMB nu a avut loc, din lipsă de cvorum şi Băluţă anunţă că grupul PSD va intra în grevă
Scandal la Primăria Capitalei – Ce spune Ciucu după ce Şedinţa CGMB nu a avut loc, din lipsă de cvorum şi Băluţă ...
Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Capitalei, convocată marţi de grupurile PSD şi PUSL, nu a avut loc din ...