Ministrul Muncii: Primăriile vor avea rolul esenţial în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili

Primăriile vor avea rolul cel mai important în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili, potrivit normelor metodologice ale Legii consumatorului vulnerabil, a transmis, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.
AGERPRES - lun, 27 sept. 2021, 16:01
Ministrul Muncii: Primăriile vor avea rolul esenţial în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili

„(…) potrivit normelor metodologice pe care le vom adopta în Guvern, rolul cel mai important în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili revine primăriilor. Astfel, primăriile au obligaţia să tipărească formularele de cerere, să organizeze preluarea şi înregistrarea solicitărilor, să le analizeze şi să emită dispoziţiile de stabilire a drepturilor, să facă o centralizare a acestora, să avizeze borderourile de plată şi să facă, din 6 în 6 luni, verificările prevăzute în lege”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că iarna care urmează va reprezenta o etapă dificilă pentru persoanele vulnerabile.

„Sezonul rece din acest an va fi dificil pentru cei vulnerabili, în contextul creşterilor de preţuri, iar responsabilitatea noastră este să venim cu soluţii aplicabile în timp foarte scurt, pentru ca oamenii să primească sprijin la plata facturilor. Împreună cu ministrul de Finanţe, Dan Vîlceanu, am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii structurilor asociative ale administraţiei locale (…). Am clarificat (…) detaliile tehnice ale procedurii şi am făcut un apel la mobilizare din partea tuturor, pentru ca aceasta să se deruleze fără întârzieri. Obiectivul nostru este ca Legea consumatorului vulnerabil să se aplice la fel de eficient şi rapid în toate comunităţile, indiferent de resursele şi capacităţile specifice ale fiecărei administraţii locale”, a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a susţinut că agenţiile judeţene de plăţi şi inspecţie socială sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu primăriile.

„La rândul lor, agenţiile judeţene de plăţi şi inspecţie socială sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu primăriile şi să le sprijine în demersurile lor. Este nevoie ca toate instituţiile să se comporte cu responsabilitate maximă, iar regulile să fie bine înţelese de toţi cei implicaţi, pentru că numai astfel putem avea o reacţie fermă în sprijinirea categoriilor vulnerabile. Reamintesc că, prin aplicarea de la 1 noiembrie 2021 a Legii consumatorului vulnerabil, numărul gospodăriilor beneficiare se va dubla şi va creşte nivelul de venituri până la care se acordă dreptul de la 800 lei la 1.386 lei pe persoană din familie şi de la 1.082 lei la 2.053 lei pentru persoana singură, iar numărul de beneficiari estimaţi se ridică la peste 500.000 de gospodării”, a încheiat Raluca Turcan.

Camera Deputaţilor a adoptat, în data de 7 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul Legii consumatorului vulnerabil, stabilind că documentul va fi aplicat începând cu 1 noiembrie 2021.

Legea are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei. Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare, acestea fiind finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Te-ar mai putea interesa și
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea sa este predată la Universitatea Stanford
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea ...
Checkr, companie evaluată astăzi la aproximativ 5 miliarde de dolari și unul dintre cei mai importanți jucători americani din domeniul verificării angajaților, a fost fondată în 2014 de......
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai mai mari baterii din România
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai ...
Instalațiile de stocare a energiei electrice din România au ajuns la pestre 1.600 MWh capacitate și aproape 900 MW putere. ...
Băncile au închis robinetul creditelor. Deși stau pe un munte de lichiditate, dau tot mai puține împrumuturi – record negativ în Europa
Băncile au închis robinetul creditelor. Deși stau pe un munte de lichiditate, dau tot mai puține împrumuturi – ...
Gradul de intermediere financiară a ajuns la 23,3% la finalul primului trimestru din 2026, cel mai mic din UE, în timp ...
Premierul desemnat, Adrian Veștea, ar putea depune lista cu miniștri în seara aceasta. Cine este pe listă
Premierul desemnat, Adrian Veștea, ar putea depune lista cu miniștri în seara aceasta. Cine este pe listă
Premierul desemnat Adrian Veștea ar putea depune în seara aceasta în Parlament lista cu miniștrii pe care îi propune, ...