Ministrul nipon de Externe a discutat cu omologul său chinez despre criza sino-japoneză

Miniştrii de externe japonez şi chinez s-au întâlnit marţi seară la ONU, la New York, pentru evocarea crizei din Marea Chinei de Est, care a dus la intensificarea tensiunilor dintre cele două ţări, potrivit unor diplomaţi citaţi de AFP.
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 04:56
Ministrul nipon de Externe a discutat cu omologul său chinez despre criza sino-japoneză

Koichiro Gemba şi Yang Jiechi au reiterat revendicările ţărilor lor cu privire la insulele disputate, au precizat diplomaţii respectivi.

Cei doi miniştri au avut o întâlnire de circa o oră, a confirmat pentru AFP un responsabil japonez.

Potrivit agenţiei oficiale chineze China Nouă, Gemba a insistat asupra dorinţei Japoniei de a naţionaliza trei insule ale arhipelagului, care au fost cumpărate de la proprietarul lor, în timp ce omologul său chinez a reafirmat că este vorba despre „o încălcare flagrantă a integrităţii teritoriale a Chinei”.

Potrivit agenţiei japoneze Kyodo, ministrul japonez a invitat China să dea dovadă de reţinere, iar Gemba le-a spus jurnaliştilor că atmosfera întâlnirii a fost „sumbră”.

Întâlnirea a avut loc după o serie de întrevederi, marţi, la nivel ministerial, la Beijing, care nu au condus însă la niciun progres.

Criza sino-japoneză din Marea Chinei de Est s-a agravat marţi odată cu sosirea a opt nave ale pazei de coastă taiwaneze şi a zeci de vapoare de pescuit în apele teritoriale japoneze în largul arhipelagului Senkaku, care aparţine Japoniei, dar care este revendicat de Beijing şi Taipei sub numele de Diaoyu.

Tensiunile au crescut brusc la începutul lunii septembrie, după ce Guvernul japonez a cumpărat trei dintre insulele din arhipelag de la proprietarul lor nipon. Imediat, Beijingul a decis să trimită nave spre micul arhipelag, în timp ce în China au avut loc manifestaţii antijaponeze, uneori violente.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...