Ministrul Niţă vede listarea Nuclearelectrica în iunie. Ce preţ va accepta Guvernul?

După ce s-a discutat cu FMI amânarea listării Nuclearelectrica pentru la toamnă, Guvernul a decis să facă oferta publică de vânzare până la sfârşitul lunii viitoare, potrivit unei declaraţii a lui Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, citat de Bursa.ro. O amânare anterioară plasase evenimentul la jumătatea lunii mai.
Adrian N. Ionescu - mie, 22 mai 2013, 08:35
Ministrul Niţă vede listarea Nuclearelectrica în iunie. Ce preţ va accepta Guvernul?

S-a discutat, la nivel de Guvern şi FMI, amânarea listării Nuclearelectrica pentru toamna acestui an, la propunerea consultanţilor şi intermediarului. Guvernul a decis, însă, să facă listarea  până la finalul lunii iunie”, a declarat  Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, citat de Bursa.ro.

Oficialul a precizat că paşii şi termenii listării Nuclearelectrica vor fi aprobaţi în curând de Gurvern, iar vânzarea pe bursă a acţiunilor companiei se va petrece până la finalul lunii iunie, asfel încât să fie respectat calendarul asumat cu FMI, mai scrie Bursa.

Oferta publică de vânzare a unor acţiuni nou emise ale Nuclearelectrica, reprezentând 10% din capitalul social actual, era prevăzută pentru această lună, după ce mai multe alte termene au fost depăşite în ultimii 10 ani.

Una dintre cauzele amânării listării ar fi fost perspectivele neclare ale investiţiei în reactoarele 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

„Este vorba şi de unităţile 3 şi 4, dar în general sunt probleme legate de activele companiei şi, evident, nu poţi ieşi pe piaţă  cu ele neclarificate, pentru că ar trebui să accepţi un discount la preţ„, a explicat un broker, săptămâna trecută, pentru ECONOMICA.NET.

Dacă într-adevăr problema finanţării reactoarelor era motivul amânării, atunci fie Guvernul acceptă discountul la preţul de vânzare, fie ministrul Niţă a venit cu promisiuni de finanţare din China, potrivit speculaţiilor din piaţa de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Spania continuă să-l enerveze pe Trump. Premierul Pedro Sanchez merge din nou în China, a patra vizită în tot atâţia ani
Spania continuă să-l enerveze pe Trump. Premierul Pedro Sanchez merge din nou în China, a patra vizită în tot atâţia ani
Premierul spaniol Pedro Sanchez începe luni a patra vizită în China în tot atâţia ani, o călătorie care ilustrează hotărârea şefului guvernului de la Madrid de a-şi urma propria cale,......
Polonia salută victoria lui Peter Magyar la alegerile din Ungaria. Mesajul lui Donald Tusk
Polonia salută victoria lui Peter Magyar la alegerile din Ungaria. Mesajul lui Donald Tusk
Alegerile din Ungaria au demonstrat că Europa nu se îndreaptă inevitabil spre o guvernare autoritară, a declarat luni ...
Cât e pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date oficiale martie 2026
Cât e pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date oficiale martie 2026
Un număr de 4.684.474 de pensionari era înregistrat în martie 2026 în România, cu 3.618 mai puţini comparativ cu luna ...
Ungaria – Reacțiile comunităţii internaţionale după rezultatele alegerilor
Ungaria – Reacțiile comunităţii internaţionale după rezultatele alegerilor
"O imensă uşurare" şi o "victorie pentru democraţie": înfrângerea premierului ungar Viktor Orban, apropiat al lui Donald ...