Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ştefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite.
AGERPRES - lun, 19 oct. 2026, 21:26
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul

„Evident că din prima zi mi-am stabilit şi anumite priorităţi. Vine iarna şi va trebui să ne pregătim pentru iarnă, trebuie să ne gândim la rectificarea bugetară şi (…) avem nevoie undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul, trebuie să ne canalizăm pe formarea bugetului pe anul viitor, va trebui să asigurăm subvenţiile pentru companiile aflate în subordinea ministerului. Sunt destul de multe lucruri de făcut, de aceea, din prima zi când voi merge la minister, mă voi întâlni cu toţi colegii din minister, voi analiza toate situaţiile şi, evident, vom face lucrurile în consecinţă”, a transmis Popa.

Întrebat dacă va aproba o eventuală creştere a preţului unei călătorii cu metroul de la 5 la 7 lei, cum s-a mai pus problema anterior, viitorul şef de la Transporturi a răspuns: „După cum bine ştim cu toţii, preţurile la energie au crescut, trenurile din subteran sunt electrificate. Va trebui să avem o discuţie şi să vedem”.

„Nu am spus că voi creşte preţul, doar am spus că va trebui să fie o discuţie şi vedem dacă putem păstra acest preţ. Eu sunt pentru a nu creşte preţurile. Dacă ne uităm pe o statistică, la nivelul capitalelor europene suntem undeva pe penultimul loc. După noi mai este Bulgaria. Dar toate aceste lucruri evident că vi le voi spune după ce mă voi întâlni cu toţi colegii din minister. V-am spus că nu voi merge pe ideea de a mări preţul. Vom vedea, vom lua deciziile necesare”, a adăugat acesta.

Totodată, viitorul ministru a făcut referire şi la situaţia angajaților de la CFR Marfă, care de patru luni nu şi-au primit salariile.

„La CFR Marfă, situaţia este destul de complicată. Avem patru luni în care salariaţii nu şi-au luat banii, salariile, asta din prisma lipsei Consiliului de Administraţie. Actualul ministru sau fostul ministru sau ministrul demis nu a vrut să prelungească mandatele membrilor Consiliului de Administraţie şi automat aceste măsuri nu au putut fi luate. Condiţiile în care lucrează sunt inumane şi de aceea voi merge de miercuri la Minister şi vom găsi o soluţie pentru a rezolva toate aceste probleme”, a dat asigurări acesta.

Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament.

S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă şi patru abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul propus al Transporturilor promite că TAROM nu se va închide. „Vă spun din start: nu renunţăm la TAROM”
Ministrul propus al Transporturilor promite că TAROM nu se va închide. „Vă spun din start: nu renunţăm la TAROM”
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare şi nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi şi Infrastructură, Ştefan-Ovidiu Popa, după......
Poliția de Frontieră a României a primit ofertă din Estonia pentru nava de patrulare estimată la 114 milioane lei
Poliția de Frontieră a României a primit ofertă din Estonia pentru nava de patrulare estimată la 114 milioane lei
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a primit o singură ofertă la licitația petru navă maritimă de patrulare ...
Arabia Saudită amână conferința Future Investment Initiative, „Davosul deşertului”, din cauza atacurilor rebelilor yemeniți Houthi
Arabia Saudită amână conferința Future Investment Initiative, „Davosul deşertului”, din cauza atacurilor ...
Conferinţa Future Investment Initiative (FII), denumită popular "Davosul deşertului", o importantă conferinţă care ...
Ilie Bolojan: Am preluat o ţară cu spatele la zid, cu un deficit record, nu doar bugetar, dar şi de încredere. Predau viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte
Ilie Bolojan: Am preluat o ţară cu spatele la zid, cu un deficit record, nu doar bugetar, dar şi de încredere. Predau ...
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o ţară cu spatele la zid, ...