Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Ambulatoriile de specialitate vor primi fonduri europene de 120 de milioane de euro, din Programul Operaţional Sănătate

Ambulatoriile de specialitate vor fi modernizate cu 120 de milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sănătate, astfel încât pacienţii să aibă acces rapid la diagnostic şi tratament, fără internări inutile, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 16:49
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Ambulatoriile de specialitate vor primi fonduri europene de 120 de milioane de euro, din   Programul Operaţional Sănătate

„În România, prea mulţi pacienţi au simţit povara drumurilor lungi, a internărilor inutile şi a aşteptărilor obositoare pentru o simplă consultaţie. Schimbăm această realitate. Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate şi investim masiv pentru ca pacienţii să ajungă mai repede la diagnostic şi tratament, aproape de casă şi fără internări inutile”, afirmă ministrul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.

Acesta a subliniat că reformele legislative în curs aduc beneficii concrete pentru pacienţi, şi anume: program extins până la ora 20:00 în ambulatoriile spitalelor publice, flexibilitate mai mare pentru manageri şi şefii de secţie în organizarea activităţii medicale, creşterea finanţării: de la 5 lei/punct la 6,5 lei, iar din 2026 – 8 lei, eliminarea biletului de trimitere pentru pacienţii cronici din programele naţionale – indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi.

„Pe partea de investiţii, prin PNRR am modernizat deja 69 de ambulatorii, cu un buget de peste 1 miliard de lei. Dar mergem mai departe: un nou proiect de 120 milioane euro, finanţare europeană nerambursabilă, va aduce extinderi, modernizări, construcţii noi şi dotări cu echipamente moderne în toată ţara”, declară Alexandru Rogobete.

Proiectele pot fi depuse până la data de 16 octombrie 2025, ora 17:00, pe platforma MySMIS2021 (gestionată de MIPE).

„Pacienţii nu sunt singuri – eu şi echipa de la Ministerul Sănătăţii suntem alături de ei. Ştiu că unele măsuri deranjează în sistem – dar ele aduc un câştig real pentru pacienţi. Iar pentru mine acesta este singurul obiectiv: un sistem care să răspundă nevoilor oamenilor, nu obişnuinţelor birocratice. Încrederea ne face bine!”, punctează ministrul Rogobete.

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...