Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 dec. 2025, 21:59
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi cu responsabilitate faţă de sistem. Ambulatoriul nu este o anexă a sistemului de sănătate. Este structura care susţine prevenţia, diagnosticul precoce şi continuitatea îngrijirii medicale. Aici pot fi rezolvate problemele înainte să devină urgenţe. Fără un ambulatoriu puternic, spitalele se aglomerează inutil, iar pacienţii pierd timp, şanse şi încredere”, a scris ministrul Sănătăţii, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, „finanţarea acestei creşteri vine din ordinea pusă în sistem – măsurile luate în această vară pentru reducerea concediilor medicale fictive au dus la economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună”.

„Am spus atunci şi o repet: nu sunt de acord să luăm de la gura bolnavilor pentru a plăti concedii inventate ale unora. Tocmai pentru că am corectat aceste derapaje, astăzi ne permitem să ne ţinem de cuvânt şi să investim mai mult în sănătatea oamenilor. În forma iniţială a ordonanţei de reglementare a unor măsuri fiscale, această creştere fusese prorogată. Am revenit la masa discuţiilor cu date clare, cu impact bugetar calculat şi cu o direcţie echilibrată: un sistem eficient se construieşte prin susţinerea reală a ambulatoriului, nu prin amânări. Rezultatul este concret. Creşterea rămâne, termenul este stabilit, iar ambulatoriul primeşte predictibilitatea de care are nevoie pentru a funcţiona corect”, a precizat ministrul Sănătăţii.

El le-a mulţumit prim-ministrului Ilie Bolojan, viceprim-ministrului Marian Neacşu, viceprim-ministrului Tanczos Barna şi ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, pentru deschidere, suport şi dialog onest.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 500 de permise de conducere reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore
Peste 500 de permise de conducere reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore
Poliţia Română a anunțat astăzi că peste 500 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză şi 68 pentru alcool....
Al doilea eșec la rând pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a scos la vânzare 20 de pachete de energie cu livrare în 2027, dar n-a venit nimeni să cumpere
Al doilea eșec la rând pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a scos la vânzare 20 de pachete de energie cu livrare în ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai ...
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, ...
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii ...
Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată ...