Ministrul Sănătății anunță un nou spital de Arși pentru adulți în București

18 10. 2025
rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Robogete îl înspțește pe ministrul Fianțelor, Alexandru Nazare în vizita din aceste zile în SUA. Rogobete anunță că pregătește o investiție majoră în perioada următoare, un spital de Arși pentru adulți în București.

„Totodată, am punctat necesitatea construirii unui nou Spital de Arși pentru Adulți în București, o investiție majoră pe care o pregătim în perioada următoare. Cred cu tărie că parteneriatul strâns dintre România, Banca Mondială și Statele Unite ale Americii este unul strategic și esențial pentru dezvoltarea sistemului nostru de sănătate”, spune Rogobete într-o postare publicată pe Facebook.

Cei doi oficiali au discutat și despre proiectele aflate în derulare împreună cu Banca Mondială, printre care Centrul de Arși de la Timișoara, care va fi finalizat la finalul acestui an, Centrul de Arși de la Târgu Mureș, programat pentru finalizare la începutul lui 2026, dar și despre Centrul pentru copii cu arsuri grave de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, care va fi finalizat anul viitor.

Printre subiectele abordate în dialog s-au numărat și continuarea reformelor și a procesului de reașezare a serviciilor medicale, digitalizarea sistemului medical și pe accelerarea investițiilor în infrastructură.

„De asemenea, pentru sectorul sănătății, s-a discutat despre importanța și necesitatea parteneriatelor publice-private, atât pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, cât și pentru zona de digitalizare și reformă, ca instrumente care pot accelera implementarea și eficientizarea proiectelor strategice. Am discutat, totodată, despre extinderea capacității de răspuns a României, atât prin creșterea numărului de paturi ATI complet dotate, cât și prin integrarea tehnologiei în siguranța pacientului – un pas esențial pentru o medicină eficientă și sigură”, a mai spus Rogobete.