Ministrul Sănătăţii: Vaccinurile antirujeolic şi antihepatitic vor fi distribuite în ţară în această săptămână

Economica.net
29 05. 2018
istock_000011686797small_58501300

„Vaccinul antirujeolic şi antihepatiticul, în acest moment, nu aş putea să spun că lipsesc. Stocurile sunt mici şi insuficiente la nivelul ţării. La antihepatitic în 24 mai s-au terminat procedurile de testare pe teritoriul României, astfel încât în această săptămâna va începe distribuţia la Direcţiile de Sănătate Publică. Existau joi 5.000 de doze la nivelul întregii ţări. La ROR avem un stoc ceva mai mare, n-aş putea să vă dau o cifră exactă, undeva la 7.000 – 8.000 de doze. ROR în această săptămână va fi distribuit pentru că am avut contestaţii care s-au încheiat şi putem distribui. E adevărat, am fost la limita minimă a stocurilor”, a spus Sorin Pintea, la Parlament.

Ministerul Sănătăţii anunţa, vineri, că în această săptămână va începe distribuirea în ţară a 198.000 de doze de vaccin antihepatitic B, precizând că în maternităţi mai erau 5.000 de doze, iar acolo unde stocul de vaccin s-a epuizat şi nu există posibilitatea redistribuirii unei cantităţi suficiente, până la primirea noilor doze vor fi vaccinaţi copiii ai căror mame sunt purtătoare ale virusului hepatitic B.