Ministrul Transporturilor cere măsuri pentru uşurarea procesului de reparare a materialului rulant al CFR Călători

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a dispus, joi, luarea unor măsuri pentru simplificarea procedurilor care îngreunează procesul de mentenanţă şi reparaţii a materialului rulant al CFR Călători, în condiţiile în care operatorul naţional de servicii de transport feroviar de călători are peste 400 de vagoane care necesită reparaţii.
Economica.net - J, 15 feb. 2018, 16:21
Ministrul Transporturilor cere măsuri pentru uşurarea procesului de reparare a materialului rulant al CFR Călători

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, ministrul Lucian Şova a avut joi o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai uzinelor care repară material rulant pentru CFR Călători şi cu membrii din conducerea operatorului naţional de transport feroviar de persoane.

Discuţiile au urmărit găsirea unor soluţii în contextul în care vagoane şi locomotive nefuncţionale sunt nereparate pentru că firmele specializate nu se mai prezintă la licitaţii.

Reprezentanţii uzinelor reparatoare au cerut reglementări care să urgenteze procedurile de achiziţii şi alinierea preţurilor pentru reparaţii la cele stabilite de piaţa liberă.

‘Ministrul Lucian Şova este hotărât să elimine blocajele legate de achiziţiile publice pentru lucrările de reparaţii necesare vagoanelor şi locomotivelor. În acest sens, ministrul Transporturilor a dispus luarea unor măsuri pentru simplificarea procedurilor care îngreunează procesul de mentenanţă şi reparaţii a materialului rulant al CFR Călători. Operatorul naţional de servicii de transport feroviar de călători are acum 750 de vagoane disponibile şi încă peste 400 care au nevoie de reparaţii’, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...