Ministrul Transporturilor: Metroul de Drumul Taberei va fi deschis în termenul stabilit. Nu se opresc lucrările pe șantiere

26 03. 2020
metrou_drumul_taberei_orban_75967_50494600

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că statul este la zi cu plățile către constructori și a făcut apel către aceștia să-și achite la rândul lor datoriile către subcontractori.

De asemenea. Bode a precizat că în ultima perioada a deschis trei șantiere noi, pentru care au fost semnate ordinele de începere a lucrărilor: Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 1 Sibiu – Boița, Centura Timișoara Sud și tronsonul DN2-A2 din Centura București.

Metroul de Drumul Taberei ar putea fi inaugurat la finele primului semestru, estima și Mariana Miclăuş, directorul general al Metrorex. 

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.