MIPE a cerut spre decontare Comisiei Europene aproximativ 3 miliarde de euro în ultimele cinci luni

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a cerut Comisiei Europene spre decontare aproximativ 3 miliarde de euro în ultimele cinci luni şi, în aceeaşi perioadă, au fost semnate peste 1.000 de contracte cu beneficiarii, informează instituţia printr-un comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 21:21
MIPE a cerut spre decontare Comisiei Europene aproximativ 3 miliarde de euro în ultimele cinci luni

„Printre măsurile implementate recent de MIPE pentru creşterea gradului de absorbţie se numără: implementarea voucherelor sociale, măsura de ajustare a preţurilor pentru deblocarea şantierelor, pachetul de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri şi pachetul de 500 de milioane de euro pentru eficienţa energetică a autorităţilor locale”, se arată în comunicat.

În această perioadă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îşi concentrează resursele pentru a valorifica potenţialul generat de finanţările disponibile pentru perioadele de programare 2014-2020 şi 2021-2027, respectiv cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În ceea ce priveşte perioada 2014-2020, principalul obiectiv strategic la nivel instituţional este evitarea riscului de dezangajare a sumelor aferente programelor operaţionale, sprijinind accelerarea ritmului de implementare a proiectelor, pentru a maximiza numărul investiţiilor atinse până la finalul exerciţiului financiar.

„În luna aprilie am început o aventură nouă în cadrul MIPE, iar unul dintre pilonii strategiei mele a fost să canalizăm resursele de care dispunem pentru 2014-2020 către investiţii inteligente care să însemne îmbunătăţirea impactului utilizării banilor europeni, pentru ca efectele generate să fie de durată. Prin măsuri precum implementarea voucherelor sociale, măsura de ajustare a preţurilor pentru deblocarea şantierelor, pachetul de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri şi pachetul de 500 de milioane de euro pentru eficienţa energetică a autorităţilor locale, facem paşi importanţi în acest sens. Iar acestea sunt doar câteva dintre măsuri. În final, previziunile noastre arată că, pentru toate Autorităţile de Management, acoperim necesarul de declaraţii de cheltuieli de transmis Comisiei Europene în acest an, în vederea evitării dezangajării”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Potrivit comunicatului, MIPE monitorizează permanent stadiul absorbţiei PO 2014-2020, prin şedinţe organizate lunar cu Autorităţile de Management, în cadrul cărora sunt analizate stadiul implementării, progresul înregistrat în vederea maximizării gradului de absorbţie, precum şi estimările privind realizarea ţintelor lunare asumate privind declaraţiile de cheltuieli transmise spre certificare.

În prezent, pentru perioada 2014-2020, sumele totale primite de România de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanţări şi rambursări, aferente programelor finanţate din Fondurile Structurale şi de Investiţii – FESI (Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, Programul Operaţional Pescuit şi Afaceri Maritime) şi din Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane – FEAD (Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate), se situează la aproximativ 23,5 miliarde euro, din cele 35,7 miliarde euro, alocarea aferentă acestor programe.

Sumele solicitate Comisiei Europene pentru programele finanţate din Politica de Coeziune (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistenţă Tehnică, PO Capital Uman) şi din FEAD (PO Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) sunt de aproximativ 15,6 miliarde euro, din alocarea UE aferentă (24,6 miliarde euro).

Din aceste sume, începând cu luna aprilie 2022, România a trimis solicitări de rambursare de 3 miliarde euro, din totalul de 3,8 miliarde solicitaţi în 2022, precizează MIPE.

Pentru luna iulie a acestui an, autorităţile de management au transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, declaraţii lunare de cheltuieli în valoare totală de aproximativ 470 milioane euro. Ulterior, s-au transmis declaraţii de cheltuieli în valoare de 443 milioane euro, iar la nivelul autorităţilor de management sunt în pregătire declaraţii de cheltuieli de aproximativ 114 milioane de euro, ce se vor transmite în perioada următoare, în conformitate cu estimările realizate.

În ceea ce priveşte stadiul implementării programelor operaţionale finanţate în cadrul Politicii de Coeziune şi din FEAD, autorităţile de management au semnat 14.109 contracte de finanţare cu beneficiarii (MIPE- 5.575 contracte; MDLPA – 8.534 contracte), cu o valoare totală de aproximativ 46,7 miliarde euro (MIPE – 32,1 miliarde euro; MDLPA – 14,6 miliarde euro).

Începând cu luna aprilie 2022, referitor la numărul total al contractelor semnate cu beneficiarii, a fost înregistrat un progres de 1.070 contracte de finanţare, în valoare totală de aproximativ 2,4 miliarde euro (586 contracte de finanţare în valoare de 2 miliarde euro semnate în cadrul programelor operaţionale gestionate de MIPE).

„Începând cu luna aprilie 2022, progresul înregistrat privind plăţile totale efectuate către beneficiari este de aproximativ 2,6 miliarde euro (1,7 miliarde euro în cadrul programelor operaţionale gestionate de MIPE)”, se mai precizează în comunicat.

La 9 septembrie 2022, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, o declaraţie de cheltuieli în valoare 231,86 milioane euro.

Până în prezent, pentru proiectele derulate prin acest program operaţional, Comisia Europeană a rambursat României 765,23 milioane euro, din totalul de 1,23 miliarde euro transmise spre decontare.

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operaţional Competitivitate.

Tot la 9 septembrie, MIPE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, o declaraţie de cheltuieli în valoare de 146,05 milioane de euro. În 2022, AM POIM a mai transmis declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 1,45 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
OVES Enterprise: investițiile în inovație și în crearea de noi produse ar putea genera o creștere de circa 30% a industriei locale de IT în 2024
OVES Enterprise: investițiile în inovație și în crearea de noi produse ar putea genera o creștere de circa 30% a industriei ...
Blocajul în care se află piața românească de IT, marcată de disponibilizări, de suspendări de proiecte, de contextul politico-economic actual s-ar putea încheia anul acesta. Condiția este......
Încasările Fiscului au crescut cu 41,8 miliarde lei în primul trimestru
Încasările Fiscului au crescut cu 41,8 miliarde lei în primul trimestru
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, ...
SkyShowtime, parteneriat cu Digi România. Operatorul introduce întregul pachet de servicii SkyShowtime în grila sa de programe
SkyShowtime, parteneriat cu Digi România. Operatorul introduce întregul pachet de servicii SkyShowtime în grila sa de ...
SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu Digi România, care, începând din 25 aprilie ...
Apostol (FPPG), despre sectorul de ţiţei şi gaze: O suprareglementare şi o supraimpozitare fac deciziile de investiţii extrem de grele
Apostol (FPPG), despre sectorul de ţiţei şi gaze: O suprareglementare şi o supraimpozitare fac deciziile de investiţii ...
Supraimpozitarea venită la pachet cu hiper-reglementarea îngreunează decizia de investiţie a operatorilor pe care îi ...