MIPE a introdus în PNRR o alocare de 230 de milioane de euro pentru construirea de creșe

O sumă de 230 de milioane de euro a fost alocată, în cadrul componentei Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construirea a 110 creşe, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
AGERPRES - mar, 03 aug. 2021, 21:34
MIPE a introdus în PNRR o alocare de 230 de milioane de euro pentru construirea de creșe

„Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate, a scris marţi seara, pe Facebook, ministrul de resort.

Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că, deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Ulterior, vor fi stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare, a precizat Ghinea.

„Aşa cum am promis, avem proiecte mature şi la care deja se lucrează. Acestea primesc iniţial finanţare de la ministere, iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanţarea de 1,9 miliarde euro care va intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”, a subliniat Cristian Ghinea.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro.

România a depus oficial, la Bruxelles, pe data de 31 mai 2021, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare.

Prin PNRR, trei mari sectoare vor primi sume importante de bani: Transporturile – buget de 6,7 miliarde de euro, Educaţia – de 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – de 2,4 miliarde de euro.

Investiţiile şi reformele asumate de Guvern în faţa Comisiei Europene, prin PNRR, au ca termen anul 2026.

Te-ar mai putea interesa și
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
La PPC Energie este în plină desfășurarea campania Bright Friday, prin care furnizorul de energie le propune clienților casnici noi prețuri promoționale la energie electrică și gaze......
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...