MIPE acordă granturi și microgranturi în valoare de 300 de milioane de euro IMM-urilor din domeniul agricol

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va finanţa, prin Programul Operaţional Competitivitate, microgranturi şi granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 de milioane de euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii, a anunţat vineri instituţia.
AGERPRES - vin, 29 apr. 2022, 20:12
MIPE acordă granturi și microgranturi în valoare de 300 de milioane de euro IMM-urilor din domeniul agricol

Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 de milioane de euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 de milioane de euro. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

MIPE a publicat vineri în consultare publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, iniţiat împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT). Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului.

„Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanţărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României şi vizează reducerea impactului semnificativ generat de creşterea preţurilor la produsele de bază şi derivatele acestora, precum şi acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii şi industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19″, se menţionează în comunicat.

Conform proiectului de Ordonanţă, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăţi cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri şi organizaţii de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înfiinţate conform legislaţiei în vigoare.

MIPE precizează în comunicat că microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro, iar beneficiarii sunt: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) şi întreprinderi familiale (ÎF), înfiinţate conform legislaţiei în vigoare.

Pe de altă parte, valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcţie de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel: 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 13.500 de euro; 15% din cifra de afaceri, fără a depăşi valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro; maxim 120.000 de euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.

Potrivit sursei citate, vor putea contracta granturi: IMM-urile, microîntreprinderile, societăţile agricole, cooperativele agricole, grupurile de producători şi organizaţiile de producători a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID -19.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai Patruşev, consilier al Kremlinului, în urma unor declaraţii ale......
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Statele Unite au crescut marţi taxele vamale pentru o serie de produse importate din Canada, la o săptămână după ce ...
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente IT ultra-securizate
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente ...
BlueSpace Technology, unul dintre producătorii români de tehnologii pentru apărare, a încheiat un contract cu americanii ...
De ce protestează oierii români acum. Exporturile sunt oprite din cauza bolilor și sunt omorâte și din animalele sănătoase
De ce protestează oierii români acum. Exporturile sunt oprite din cauza bolilor și sunt omorâte și din animalele sănătoase
Dacă în luna mai primele 4.000 de oi din România zburau către Algeria, după ce în 2025 exporturile către această ...