Mircea Fechet: Am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii 10 ani

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat joi contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii zece ani, un pas esenţial în gestionarea eficientă a ariilor protejate, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 21:06
Mircea Fechet: Am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii 10 ani

„Astăzi am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii 10 ani. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va continua să gestioneze aceste arii protejate, în strânsă colaborare cu autorităţile locale şi naţionale. Semnarea acestor contracte reprezintă un pas esenţial în gestionarea eficientă a ariilor protejate. Însă, cheia succesului nu stă doar în documente, ci în munca zilnică a celor care sunt în prima linie: rangerii, biologii, specialiştii care cunosc terenul şi ecosistemele mai bine decât oricine. Ei sunt cei care, prin devotament şi expertiză, fac posibilă protecţia acestor locuri extraordinare”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, în cadrul ministerului, va fi susţinută această muncă prin resurse adecvate şi o colaborare constantă, „pentru că viitorul acestor parcuri depinde de oamenii care le administrează”.

Potrivit ministrului Mediului, România se mândreşte cu 13 parcuri naţionale şi 10 parcuri naturale, care protejează o biodiversitate unică în Europa.

„De la Pădurea Letea din Delta Dunării la Munţii Retezat, aceste zone sunt vitale pentru conservarea naturii şi dezvoltarea durabilă”, a punctat el.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...