Mircea Lucescu a murit

07 04. 2026
Mircea-Lucescu

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984”, a transmis unitatea medicală.

„Generații întregi de români au crescut cu imaginea să în suflet, că un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, menționează reprezentanții Spitalului Universitar.

Mircea Lucescu a murit la 80 de ani.

Selecționerul echipei naționale avea mai multe probleme de sănătate. Mircea Lucescu a fost internat la Spitalul Universitar din București din 29 martie, după ce i s-a făcut rău înaintea antrenamentului echipei naționale. Apoi, a suferit un infarct și, în ciuda efortului medicilor, nu a mai putut fi salvat.

Fost fotbalist internaţional şi unul dintre cei mai titraţi antrenori din istoria fotbalului, Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945, la Bucureşti.

A fost antrenorul echipei naţionale a României între anii 1981-1986, reuşind calificarea la Campionatul European de fotbal din Franţa – Euro ’84. În acest interval, a condus echipa naţională în 59 de partide. A antrenat apoi pe Dinamo Bucureşti (din 1986), formaţie cu care a câştigat un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).

În vara anului 1990 pleacă în Italia, unde antrenează formaţiile Pisa, Brescia şi Reggiana. Apoi, în 1997, revine în ţară, fiind numit antrenorul echipei Rapid Bucureşti, cu care a câştigat, în 1998, Cupa României.

La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). Revine la Rapid, reuşind să câştige campionatul 1998-1999.

Din 2000 până în 2002, Mircea Lucescu antrenează echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 trece la rivala Beşiktaş Istanbul, cu care cucereşte, în primul an, campionatul şi ajunge în sferturile Cupei UEFA.

A preluat oficial la 16 mai 2004 echipa ucraineană Şahtior Doneţk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), şase Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

După prolifica perioadă petrecută la Şahtior, a antrenat între 2016 şi 2017 echipa rusă FC Zenit Sankt Petersburg, iar apoi, timp de doi ani (2017-2019), echipa naţională a Turciei.

Pe 6 august 2024, Mircea Lucescu a fost instalat oficial în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care o mai ocupase în urmă cu 38 de ani. Şi-a încheiat mandatul la echipa naţională la 2 aprilie 2026.

 

Mesajul transmis de Dinamo

Lumea fotbalului românesc este mai săracă de astăzi, a anunţat clubul Dinamo Bucureşti, marţi seara, după decesul marelui antrenor Mircea Lucescu, care a scris istorie la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, atât ca jucător, cât şi ca antrenor.

”Imaginea veşnică a unui simbol! Din nefericire, astăzi, lumea fotbalului românesc este mai săracă. Mircea Lucescu, fostul nostru mare jucător şi antrenor emblematic, a plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani. Pentru Dinamo, nu este doar o pierdere. Este despărţirea de o parte din propria identitate. Mircea Lucescu nu a fost doar un nume în istoria clubului. A fost unul dintre cei care au scris-o”, a transmis clubul într-un comunicat postat pe Facebook.

Între 1963 şi 1977, Lucescu a îmbrăcat tricoul alb-roşu, adunând 250 de meciuri şi 57 de goluri. A fost liderul unei generaţii care a adus 7 titluri de campion şi o Cupă a României, dar dincolo de cifre, a fost expresia inteligenţei din teren, a eleganţei şi a spiritului de învingător care defineşte Dinamo.

Ultimul meci pe care l-a disputat Mircea Lucescu în cariera sa de jucător a fost în sezonul 1989-1990; antrenor fiind la Dinamo, a intrat pe teren pentru 15 minute într-un meci disputat împotriva celor de la Sportul Studenţesc, devenind astfel cel mai vârstnic jucător care a îmbrăcat tricoul clubului nostru, la vârsta de 44 de ani şi 9 luni.

A purtat cu aceeaşi onoare şi tricoul echipei naţionale, pentru care a evoluat de 65 de ori şi a marcat de 10 ori, fiind căpitanul generaţiei care a reprezentat România la Campionatul Mondial din 1970, o generaţie care a inspirat şi a rămas în istorie.

”Revenit la Dinamo ca antrenor, între 1985 şi 1990, a construit una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului. Sub conducerea sa, Dinamo a câştigat un titlu de campioană, două Cupe ale României şi a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor, confirmând nu doar valoarea, ci şi spiritul unei echipe care nu a încetat niciodată să creadă.
Mircea Lucescu a însemnat însă mai mult decât trofee. A însemnat viziune. A însemnat caracter. A însemnat continuitate.
A fost un reper pentru fotbalul românesc şi european, un antrenor care a format generaţii, a inspirat destine şi a dus mai departe, peste graniţe, numele fotbalului românesc. Pentru Dinamo, numele Lucescu nu va fi niciodată doar un capitol de istorie. Va rămâne un simbol. Un simbol al pasiunii, al sacrificiului şi al excelenţei. Astăzi ne luăm rămas-bun, dar moştenirea sa rămâne vie în culorile clubului, în memoria suporterilor şi în tot ceea ce înseamnă spiritul dinamovist.
Odihneşte-te în pace, Mircea Lucescu! Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit”, a mai transmis Dinamo.

Clubul Universitatea Craiova a publicat pe Facebook un mesaj de condoleanţe.

”Veste tristă: în această seară ne-a părăsit Mircea Lucescu, fostul mare jucător şi antrenor român. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicat.

Şi clubul la care Lucescu şi-a început cariera de antrenor, Corvinul Hunedoara, a postat un scurt mesaj: ”Rămas bun, Mircea Lucescu!”