Mircea Ursache, ASF: Fără listări ale statului în acest an, piaţa de capital românească nu va obţine statutul de piaţă emergentă

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu supravegherea fondurilor de investiţii şi a pieţei de capita,l a declarat la un seminar organizat de Finmedia că obţinerea statului de piaţă emergentă de către România în 2018 depinde într-o foarte mare măsură de listările pe care statul le va face anul acest pe Bursa de Valori Bucureşti.
Gabriela Ţinteanu - D, 25 feb. 2018, 21:07
Mircea Ursache, ASF: Fără listări ale statului în acest an, piaţa de capital românească nu va obţine statutul de piaţă emergentă

Pe lângă listările enităţilor private din acest, fără participarea masivă a statului la aceste listări, piața de capital românească nu va putea crea lichiditatea necesară pentru ca România să îndeplinească toate criteriile pentru ca marile agenţii de rating să acorde statutul de piaţă emergentă”, a precizat Mircea Ursache.

Oficialul ASF a arătat că cele 27 de societăţi incluse în Fondul Suveran , din care opt sunt deja listate, pot fi incluse în portofoliul BVB înainte ca legea de înfiinţare a Fondului să fie aprobată de Parlament şi promulgată.

Legea de înfiinţare a Fondului Suveran se află la Senat şi nu a fost încă luată în discuţii. Aşa cum arată Mircea Ursache, în forma în care actul normativ a fost promovat, Fondul Suveran este tratat ca fond alternativ de investiții, având o conducere corporativă duală: consilul de supraveghere si directoratul executiv. Perioadă de pregătire și stabilire a politicilor investiționale este de 18 luni. Ursache a precizat că nu sunt necesare derogări pentru transferul direct al acţiunilor de la ministerele deţinătoare la viitorul Fond Suveran, ci se pot face transferuri directe de acţiuni aşa cum s-au făcut şi în cazul Fondului Proprietatea.

„Tocmai de aceea, listări precum cea a Salrom, Hidroelectrica sau Compania de Aeroporturi ar putea avea loc încă din acest an. Listările de la privaţi şi cele de obligaţiuni vor continua şi în 2018, dar nu vor fi suficiente fără listări ale societăţilor deţinute de stat”, precizează Ursache.

Consiliul ASF a aprobat, în anul 2014, proiectul S.T.E.A.M. – Planul de acţiuni pentru obţinerea Statutului de Piaţă Emergentă. S.T.E.A.M. reprezintă un program de reformă a pieţei de capital din România în ceea ce priveşte, mărimea, lichiditatea şi accesibilitatea de către investitori şi va avea ca efect dezvoltarea economică. Scopul proiectului S.T.E.A.M. (Set of actions Towards Establishing and Acknowledgment of the emerging Market status) este de punere în aplicare a unor măsuri strategice pentru reclasificarea pieţei de capital din România ca „piaţă emergentă” (faţă de „piaţă de frontieră” în prezent).

Tipologia pieţelor este realizată de către Morgan Stanley Capital International (MSCI) care clasifică pieţele de capital internaţionale în următoarele categorii: piaţă de frontieră, piaţă emergentă şi piaţă dezvoltată. Această tipologie este avută în vedere de investitori prin limitări de expunere în funcţie de tipul de piaţă de capital şi reprezintă un element important în luarea deciziei de investiţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...