Mişa: Cei care desfăşoară activităţi independente vor plăti contribuţii raportate la salariul minim

Economica.net
26 10. 2017
salariu_75854855775_27760100

‘Românii care desfăşoară activităţi independente, de exemplu medicii, avocaţii, notarii, jurnaliştii, scriitorii, artiştii etc. nu vor mai plăti contribuţii sociale raportate la sumele obţinute din aceste activităţi. Aceste contribuţii se vor calcula la nivelul salariului minim pe economie’, a indicat Mişa, la începutul şedinţei de Guvern.

Exceptarea de la plata CAS a persoanelor fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale numai pentru veniturile realizate din activități pentru care, potrivit legii, există obligaţia asigurării în aceste sisteme (ex: avocații, notarii, personalul monahal), inclusiv pentru veniturile de natură salarială realizate în domeniile respective (ex. avocații salarizați, etc.). În prezent, excepția se aplică pentru orice venit din salariu și asimilat salariilor, inclusiv persoanelor fizice care au și calitatea de pensionari al unui sistem propriu de asigurări sociale, ceea ce, potrivit Guvernului, generează inechități față de persoanele care sunt pensionari din sistemul public de pensii.

„În contextul majorării cotei CASS datorată pentru persoanele fizice asigurate în sistemul de sănătate, de la 5,5% la 10%, pentru care, în prezent, contribuția se suportă de la bugetul de stat, se modifică modalitatea de asigurare în sistemul public de sănătate a persoanelor care au calitatea de pensionari, șomeri, persoane aflate în concedii pentru creșterea copiilor, persoane care obțin ajutoare sociale și alte categorii de persoane aflate sub protecţia sau în custodia statului. Aceste persoane vor fi asigurate în sistemul public de sănătate, fără plata contribuţiei, dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate”, a comunicat Executivul într-un comunicat de presă.