Mişcare surpriză din partea Rusiei: Propune o rezoluţie ONU care condamnă violenţele din Siria

Economica.net
16 12. 2011

Rezoluţia condamnă violenţele comise „de toate părţile, inclusiv utilizarea disproporţionată a forţei de către autorităţile siriene”. În proiect este exprimată, de asemenea, îngrijorarea faţă de „aprovizionarea cu arme, ilegală, a unor grupări înarmate din Siria”.

Ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud, a salutat imediat, într-un comunicat, „un eveniment extraordinar, Rusia hotărând, în sfârşit, să renunţe la inacţiune şi să ne prezinte o rezoluţie cu privire la Siria”.

„Textul care ne este prezentat este un text care are nevoie, evident, de numeroase amendamente, deoarece este dezechilibrat. Dar este un text pe baza căruia vom negocia”, a adăugat el.

Un alt diplomat occidental a apreciat, sub protecţia anonimatului, că proiectul este „pentru moment, din punctul nostru de vedere, dezechilibrat”.

Consiliul de Securitate nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unei rezoluţii de condamnare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, deşi ONU a anunţat că, din martie şi până în prezent, peste 5.000 de persoane au fost ucise în reprimarea manifestaţiilor din Siria.

Rusia, care deţine în această lună preşedinţia Consiliului, şi-a utilizat votul de veto pe 4 octombrie, blocând un proiect de rezoluţie. China a utilizat, de asemenea, votul său de veto.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a avertizat miercuri că „situaţia nu mai poate continua”, referindu-se la reprimarea din Siria. El a apreciat că a sosit „momentul” unei acţiuni din partea comunităţii internaţionale.