Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/pnrr-546-746x420.webp)
PNRR – Bolojan a precizat că autorităţile au luat măsuri pentru accelerarea procedurilor de recepţie, inclusiv prin implicarea prefecţilor şi a instituţiilor care fac parte din comisiile de recepţie, acestea urmând să lucreze şi în weekend, scrie Agerpres.
„În această săptămână, toate discuţiile au fost concentrate pe PNRR, pentru că mai avem încă 10 zile, practic, până în data de 31 august. E un element important. Mai avem peste 3.000 de lucrări, din cele peste 15.000 de lucrări, de recepţionat în cursul săptămânii viitoare. Am organizat întâlniri cu prefecţii, am pus toate instituţiile care sunt parte din comisiile de recepţie să lucreze şi la sfârşit de săptămână, sâmbăta şi duminica. Căutăm să facem tot ce ţine de noi pentru a recepţiona aceste lucrări”, a arătat Bolojan, într-o declaraţie acordată presei.
Citeşte şi
Premierul interimar a salutat, de asemenea, eforturile depuse pentru adoptarea actelor normative care reprezintă jaloane în cadrul PNRR.
„Consider că acest efort care s-a făcut în această vară pentru a adopta legile care ţin de PNRR este un aspect foarte important, pentru că ne permite să încasăm cele aproape 8 miliarde de euro care sunt componenta de investiţii de anul acesta, aportul fondurilor din PNRR la marile investiţii din România”, a afirmat el.
Citeşte şi