Mitsubishi Electric Corporation ar putea deschide o fabrică în România

Mitsubishi Electric Corporation analizează posibilitatea deschiderii unei fabrici în România, în funcţie de cerinţele pieţei, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Economiei.
Economica.net - J, 09 mai 2013, 14:15
Mitsubishi Electric Corporation ar putea deschide o fabrică în România

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi, cu reprezentanţi ai conducerii companiei multinaţionale Mitsubishi Electric Corporation. Delegaţia japoneză a fost condusă de către Masanori Saito, director şi preşedinte a Comisiei de Audit a corporaţiei şi de CEO al Mitsubishi Electric Europe, Kei Uruma.

Reprezentanţii companiei japoneze au menţionat că sunt prezenţi pe piaţa românească doar prin firme intermediare cu o cotă de piaţă redusă de circa 3 milioane dolari şi doresc să intre în mod direct, prin deschiderea unei reprezentanţe. Mitsubishi Electric Corporation are în vedere şi promovarea aparaturii de aer condiţionat pentru sectorul industrial şi de uz casnic, al infrastructurii sistemelor de informaţii vizuale, al automatizărilor industriale, al semiconductorilor de mare putere şi al echipamentelor auto.

Ministrul Varujan Vosganian a subliniat sprijinul pe care ministerul îl poate acorda unor proiecte de investiţii în activităţi de producţie, prin facilitarea obţinerii de spaţii de producţie în cadrul parcurilor industriale şi chiar facilităţi fiscale pentru investiţiile importante. Demnitarul a precizat că, prin noile schimbări din politicile de comerţ exterior româneşti, autorităţile urmăresc reorientarea către pieţele importante din Asia, în special Japonia şi China.

‘Trebuie să dăm consistenţă unei Camere de Comerţ româno-japoneze şi să avem un dialog permanent cu marile firme japoneze din România’, a declarat Varujan Vosganian.

Compania Mitsubishi Electric a fost fondată în 1921. Mitsubishi Shipbuilding Co (în prezent Mitsubishi Heavy Industries, Ltd.), s-a desprins dintr-o fabrică din Kobe – Japonia, care a făcut motoare electrice pentru nave maritime, înfiinţând o nouă companie numită Mitsubishi Electric Corporation.

Mitsubishi Electric Corporation este unul dintre cele mai importante grupuri industriale ale Japoniei fiind lider în producţia şi vânzările de echipamente electrice şi electronice pentru sectorul energetic, al sistemelor electrice, al automatizărilor industriale, sistemelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, dispozitivelor electronice şi al aparatelor de uz casnic. Subsidiara europeană a companiei, Mitsubishi Electric Europe, şi-a început activitatea în urmă cu 40 de ani şi are numeroase filiale în 12 ţări europene.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, dependenți de alte țări și în recesiune. Datorie de top, deficit extern de peste două ori cât media
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, ...
S&P Global Ratings, una dintre cele trei agenții de rating gigant ale lumii, a publicat ultimele estimări privind evoluția economiilor din Europa Centrală și de Est. Agenția care va decide la......
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile AFI și a enervat industria eoliană europeană
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile ...
ANRE a acordat licența de operare comercială a parcului eolian Urleasca, de 102 MW, finalizat încă de toamna trecută. ...
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, situată în nordul Irakului
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, ...
Turcia a anunţat marţi încheierea unui acord cu gigantul petrolier British Petroleum (BP) privind operaţiunile cu hidrocarburi ...
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mişcării rebelilor Houthi din Yemen, a susţinut marţi că aceștia au vizat ...