Mitt Romney reduce diferenţa faţă de Barack Obama în sondaje

Candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney a câştigat două puncte în intenţiile de vot în faţa preşedintelui în exerciţiu Barack Obama, dar personalitatea sa continuă să fie percepută negativ de electori, potrivit unui sondaj realizat de Wall Street Journal/NBC şi publicat marţi, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 11:10
Mitt Romney reduce diferenţa faţă de Barack Obama în sondaje

Potrivit sondajului, Obama obţine 48 la sută din intenţiile de vot, faţă de 44 la sută Romney, în timp ce la 26 iulie raportul era de 49 la sută faţă de 43 la sută. Marja de eroare este de plus sau minus 3,1 puncte.

Sondajul WSJ/NBC este primul după ce Romney a anunţat că l-a ales drept partener în tandemul republican pe congresmenul de Wisconsin (nord), Paul Ryan, membru al Camerei Reprezentanţilor şi cunoscut pentru conservatorismul său cu privire la problemele sociale şi un apărător al reducerii în marş forţat a cheltuielilor publice, în special a bugetelor sociale.

Sondajele naţionale trebuie interpretate cu prudenţă din cauza sistemului electoral american: alegerile prezidenţiale au loc stat cu stat şi oferă o importanţă disproporţionată teritoriilor în care cursa este strânsă.

Obama şi Romney îşi concentrează eforturile asupra a zeci de state potenţial decisive, cum ar fi Ohio (nord) şi Nevada (vest), unde preşedintele a mers marţi.

În timp ce Romney urmează să fie învestit oficial candidat al partidului republican săptămâna viitoare în cadrul convenţiei formaţiunii care va avea loc la Tampa, în Florida, sondajul WSJ/NBC indică o problemă persistentă pentru imaginea fostului antreprenor multimilionar.

Doar 24 la sută dintre persoanele chestionate cred că Romney ar apăra mai bine drepturile femeilor, față de 54 la sută care cred acest lucru despre Obama. Dacă 30 la sută consideră că acesta se preocupă de americanii din clasa de mijloc, 52 la sută afirmă acest lucru în legătură cu preşedintele în exerciţiu. În plus, dacă 36 la sută susţin că Romney „împărtăşeşte atitudinile” lor, 44 la sută spun acest lucru despre Obama.

În schimb, preşedintele suferă de un deficit de încredere în privinţa economiei, un dosar care ar putea fi decisiv la 6 noiembrie dar care a trecut pe plan secund în ultimele zile, odată cu dezvoltarea controversei privind finanţarea protecţiei sociale – generate de alegerea lui Ryan – şi problema avortului.

Astfel la întrebarea cine are „idei bune pentru ameliorarea economiei”, 44 la sută au răspuns Romney şi 38 la sută Obama.

Te-ar mai putea interesa și
SUA plasează sub protecţie specială activele venezuelene, inclusiv veniturile din petrol
SUA plasează sub protecţie specială activele venezuelene, inclusiv veniturile din petrol
Preşedintele american Donald Trump a semnat un decret de „urgenţă naţională” destinat să plaseze sub protecţie specială activele venezuelene, printre care veniturile petroliere, de pe......
SpaceX va lansa încă 7.500 de sateliți Starlink. Compania lui Musk ajunge la 15.000 de sateliți
SpaceX va lansa încă 7.500 de sateliți Starlink. Compania lui Musk ajunge la 15.000 de sateliți
Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) a anunțat că a aprobat cererea SpaceX de a lansa încă 7.500 de sateliți ...
Noi reglementări ale Comisiei Europene pentru subvențiile străine
Noi reglementări ale Comisiei Europene pentru subvențiile străine
Comisia Europeană a publicat „orientări” referitoare la regulamentul privind subvențiile străine, cu scopul de a ...
Bulgaria tocmai a instalat o baterie uriașă, de 500 MWh – doar aceasta înseamnă mai mult de jumătate din toata capacitatea României. La jumătatea anului, Bulgaria va ajunge la 15.000 MWh în baterii
Bulgaria tocmai a instalat o baterie uriașă, de 500 MWh – doar aceasta înseamnă mai mult de jumătate din toata capacitatea ...
Un sistem independent (stand alone) de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate de 202 MW și 500 MWh, a devenit operațional ...