Mitul bugetului european

Să primeşti şi să nu dai nimic–asta se spune despre Italia. Greşit! Nu Germania sau Franţa sunt cei mai mari contributori la bugetul european, ci Roma plăteşte cel mai mult. Cel puţin măsurat la Produsul Intern Brut al ţării.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 12:29
Mitul bugetului european

Tocmai Italia, una dintre ţările sudice acuzate de bogaţii din nord că stă degeaba şi nu face nimic şi se îndatorează şi iar nu face nimic şi stă cu mâna întinsă şi iar nu face nimic pentru banii primiţi. Tocmai Italia, ţara unde premierul a anunţat că se retrage, din lipsa sprijinului pentru programul său de austeritate. Tocmai Italia, care plăteşte dobânzi mari la titlurile sale de stat şi care a trebuit să dezmintă în repetate rânduri că ar avea nevoie de asistenţă financiară.

Sigur, scepticii pot spune că PIB-ul Italiei scade din cauza crizei şi de aceea a ajuns Roma în topul plătitorilor relativ la indicatorii economiei naţionale. Iarăşi greşit! Economia din peninsulă a scăzut doar în 2009, de atunci a avut o uşoară creştere constant. Mai mult, Italia este al treilea contributor la mecanismele europene de salvare financiară, asta în ciuda gradului său de îndatorare şi a faptului că nu a beneficiat de nici un cent din aceste fonduri.

Se vede că plafonul plăţilor la bugetul european nu se măsoară la economia ţărilor membre, ci mai degrabă după talentul de negociere al politicienilor naţionali. E cazul Marii Britanii, care plăteşte 0,32% din PIB la bugetul comun, dar şi în sumă absolută virează mai puţini bani. Rabatul britanic e de vină pentru asta, un discount negociat cu sprijinul Germaniei şi al Franţei.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...