14 ian, 12:12

AFM prelungeşte Programul pentru construcţia de staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile reşedinţe de judeţ

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului prin care pot fi construite staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile reşedinţe de judeţ se prelungeşte până pe data de 29 martie 2019, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
statie incarcare electrica 2

Solicitanţii eligibili în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, sunt unităţile administrativ-teritoriale reşedinţe de judeţ şi Municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei.

Potrivit AFM, finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile (190.000 de lei) şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant se stabilesc în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), acestea fiind publicate pe site-ul Administraţiei.

Programul privind construcţia de staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile reşedinţe de judeţ a fost demarat pe 18 octombrie 2018.