Modernizarea şi extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale, priorităţi pentru Distrigaz Sud Reţele

Distrigaz Sud Rețele, liderul în distribuția de gaze naturale din România, are o expertiză de peste 45 de ani în acest domeniu și deține licență de operare pentru distribuția de gaze naturale în 1.330 de localități, pe raza a 20 de județe din sudul și centrul României, gestionând o rețea de distribuție de 21.000 de km.
Ion Dobreanu - mar, 13 apr. 2021, 12:23
Modernizarea şi extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale, priorităţi pentru Distrigaz Sud Reţele

Anual, bugetul de investiții al companiei se alocă prioritar pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, respectiv înlocuirea conductelor din oțel cu cele din polietilenă – cu parametri tehnici superiori și o durată de viață mai mare -, și pentru extinderea sistemului de distribuție, prin racordarea de noi clienți din zonele aflate în dezvoltare.

Bugetul alocat inițial de companie pentru investițiile aferente anului 2021 a fost în valoare de 367 milioane RON. Ca urmare a modificărilor și completărilor legislative aduse, la finalul anului 2020, Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, Distrigaz Sud Rețele a suplimentat cu aproximativ 50 milioane EUR (echivalentul a 245 milioane RON) bugetul alocat modernizării și extinderii sistemului de distribuție a gazelor naturale, ajungând la un buget total de 612 milioane RON pentru anul 2021.

Astfel, compania vine în întâmpinarea nevoilor clienților săi ale căror cereri de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale au crescut semnificativ ca urmare a acestor modificări legislative și alocă 395 milioane RON (reprezentând 65% din bugetul de investiții), sumă ce va fi investită doar pentru lucrările de extindere și racordare ale clienților companiei.

Este important de înțeles faptul că aceste investiții sunt capitalizate și recunoscute de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.) după ce lucrările de extindere a sistemului de distribuție s-au finalizat cu punerea în funcțiune a branșamentelor consumatorilor finali. Astfel, conform datelor puse la dispoziția A.N.R.E., planul de investiții al Distrigaz Sud Rețele cuprinde lucrări, estimate a fi finalizate și capitalizate până la finalul anului 2021, în valoare de 421 milioane RON, dublu față de Planul de investiții realizat în anul 2020.

Distrigaz Sud Rețele este preocupată în permanență atât de exploatarea în siguranță a sistemului său de distribuție a gazelor naturale, cât și de satisfacerea nevoilor clienților săi. De aceea, în acest an, compania a mobilizat resurse financiare suplimentare pentru a da curs, într-o proporție cât mai mare, cererilor pentru lucrările de extindere și de racordare venite din partea clienților săi.

Distrigaz Sud Rețele este lider în distribuția de gaze naturale în România, cu o expertiză de peste 45 de ani în acest domeniu, având 2 milioane de clienți, circa 21.000 km rețea și 2.600 de angajați. Distrigaz Sud Rețele deține licență de operare pentru distribuția de gaze naturale în 1330 de localități, pe raza a 20 județe din sudul și centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman și Municipiul București.

Te-ar mai putea interesa și
CNIR anunță că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni
CNIR anunță că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni
Studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni, cu un termen de 16 luni pentru finalizarea documentaţiei primului drum rapid, care se proiectează la......
Sunt șanse foarte mici ca Autostrada A1 să fie finalizată până în 2030 – raport al Curții de Conturi Europene
Sunt șanse foarte mici ca Autostrada A1 să fie finalizată până în 2030 – raport al Curții de Conturi Europene
Curtea de Conturi Europeană (ECA) a publicat luni un raport dedicat infrastructurii de transport a UE, în care prezintă ...
MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom
MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom
Compania maghiară MOL şi grupul rus Gazprom au convenit prevederile de bază ale viitorului acord privind achiziţionarea ...
Ungaria consideră Groenlanda ca fiind o problemă bilaterală între Danemarca și SUA, în care UE nu trebuie să fie implicată
Ungaria consideră Groenlanda ca fiind o problemă bilaterală între Danemarca și SUA, în care UE nu trebuie să fie implicată
Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE ...