Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze

Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini şi o deschidere către actorii privaţi locali, în cadrul liberalizării economiei, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 13 oct. 2026, 09:14
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze

Ţara comunistă, care traversează o criză energetică sub presiunea puternică a Washingtonului, caută să îşi crească producţia de petrol şi gaze, scrie Agerpres.

Noua legislaţie se înscrie printre cele 176 de reforme în favoarea economiei de piaţă, adoptate în iunie şi care prevăd deschiderea unor segmente întregi ale economiei către sectorul privat.

Companii străini sunt prezente în Cuba de la începutul anilor 1960 în sectorul hidrocarburilor, dar numai prin contracte de producţie în cadrul unor întreprinderi mixte cu statul cubanez.

Noua legislaţie ‘integrează alternative, printre care concesiunea petrolieră, ce se poate dovedi mai atractivă pentru anumiţi investitori’, a explicat Pedro Abigantus, responsabil din Ministerul Energiei şi Minelor, citat de portalul oficial Cubadebate.

În paralel, legislaţia ‘prevede participarea unor actori economici privaţi naţionali la activităţile industriei petroliere’, a adăugat responsabilul.

Ea vizează o ‘creştere progresivă a producţiei de petrol brut şi gaz natural’, fără însă a se renunţa la ‘controlul statului asupra resurselor petroliere’.

Statele Unite impun din ianuarie împotriva Cubei o blocadă petrolieră care a agravat criza economică şi energetică. Mai multe întreprinderi de stat şi şefi din sectorul petrolier au fost, de asemenea, sancţionaţi recent de Washington.

Cuba, ţară cu 9,4 milioane de locuitori, produce 40% din petrolul pe care îl consumă. Producţia internă este destinată în cea mai mare parte funcţionării a şapte electro-centrale învechite, ce formează coloana vertebrală a reţelei sale electrice.

Washingtonul nu autorizează trimiterea de carburanţi din SUA decât dacă aceştia au ca destinaţie foarte tânărul sector privat cubanez. Aceste achiziţii, autorizate din februarie, nu reprezintă decât 3% din necesităţile Cubei, potrivit autorităţilor.

Conform datelor oficiale, în Cuba sunt active în prezent peste 15.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, care angajează mai mult de o treime din populaţia activă.

Preşedintele american Donald Trump susţine că insula comunistă, situată la 150 km de coastele Floridei, constituie ‘o ameninţare extraordinară’ pentru securitatea naţională a Statelor Unite, şi a avertizat de mai multe ori că ar putea să ‘ia controlul ei’.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...