Moment istoric în Regatul Unit. Ambasada Statului Palestina din Londra a fost inaugurată oficial

Ambasada Palestinei în Regatul Unit a fost inaugurată luni la Londra, la mai bine de trei luni după ce Marea Britanie a recunoscut statul Palestina, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 ian. 2026, 19:48
Moment istoric în Regatul Unit. Ambasada Statului Palestina din Londra a fost inaugurată oficial

„Ne-am adunat astăzi aici pentru a marca un moment istoric: inaugurarea ambasadei statului Palestina în Regatul Unit, cu statut şi puteri diplomatice depline”, a declarat ambasadorul Husam Zomlot, fost şef al misiunii diplomatice palestiniene.

Deschiderea acestei ambasade „marchează o piatră de hotar semnificativă în relaţiile britanico-palestiniene, în lunga călătorie a poporului palestinian spre libertate şi autodeterminare”, a adăugat el.

„Pentru generaţii de palestinieni din Gaza, Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est şi taberele de refugiaţi, precum şi din întreaga diasporă, această ambasadă reprezintă dovada că identitatea noastră nu poate fi negată”, a subliniat Zomlot, după ce a dezvelit placa cu inscripţia „Ambasada Statului Palestina” aplicată pe clădirea situată în Hammersmith, în vestul Londrei.

Este „o promisiune, promisiunea de a urmări o pace dreaptă şi durabilă, înrădăcinată în dreptul internaţional şi valori universale”, a mai spus el.

Reprezentantul regelui Charles al III-lea, Alistair Harrison, a declarat de asemenea că este vorba de „un moment istoric pentru Palestina” şi „începutul unei schimbări majore în relaţiile bilaterale deja foarte apropiate”.

Regatul Unit a recunoscut oficial statul Palestina în septembrie anul trecut, la aproape doi ani de la începerea războiului devastator din Gaza, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023. Prim-ministrul Keir Starmer a afirmat că recunoaşterea are scopul de a „reînvia speranţa de pace şi într-o soluţie cu două state”. Decizia sa, coordonată cu alte ţări, inclusiv Franţa, Canada şi Australia, a fost condamnată de Israel, al cărui prim-ministru, Benjamin Netanyahu, a denunţat-o ca fiind „o recompensă pentru terorism”, mai aminteşte AFP.

Sursa foto: X.com

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Săptămâna viitoare se deschide circulația pe secțiunea Glina – Afumați UPDATE
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Săptămâna viitoare se deschide circulația pe secțiunea Glina – Afumați UPDATE
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide săptămâna viitoare circulația pe loturile 3 ș 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, au spus pentru......
INHGA: Cod portocaliu de viituri duminică și luni pe răurile din județele Gorj și Mehedinți
INHGA: Cod portocaliu de viituri duminică și luni pe răurile din județele Gorj și Mehedinți
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, ...
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale și a majorării marjelor de rafinare
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale ...
Grupul britanic de petrol și gaze BP a raportat vineri un profit ajustat de 8,5 miliarde de dolari în trimestrul al treilea ...
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie 2027. Ministrul Chisăliță a fost pe șantier
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie ...
Ministrul Energiei a efectuat astăzi, 31 octombrie 2026, o vizită de lucru la Centrala Termoelectrică Iernut, obiectiv ...