Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare

Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea în vigoare a unui tratat de liberă circulaţie între Spania şi enclava britanică Gibraltar, notează France Presse şi Reuters.
AGERPRES - mie, 15 iul. 2026, 11:11
Moment istoric - Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare

La câteva minute după miezul nopţii, câteva zeci de persoane şi vehicule au traversat frontiera pentru prima dată fără a mai fi supuşi controlului vamal, un eveniment pentru care câteva sute de oameni se adunaseră, nerăbdători să poată trece liber această linie de demarcaţie între Spania şi enclava britanică situată în sudul Peninsulei Iberice, scrie Agerpres.

Numeroase persoane, care purtau pe umeri drapelul spaniol, au putut intra liber în Gibraltar, unde după câteva minute au fost întâmpinaţi de reprezentanţii guvernului local, printre care şeful acestuia Fabian Picardo. ”Europa s-a întors”, a declarat Picardo, vizibil emoţionat de acest moment istoric.

Acest acord, ce ridică restricţiile de circulaţie între Gibraltar şi Spania, a fost semnat marţi, la Bruxelles, sub egida Comisiei Europene, la şase ani după ce Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană.

În Gibraltar, mic teritoriu britanic cu 40.000 de locuitori, intră în fiecare zi circa 15.000 de lucrători spanioli, ceea ce reprezintă jumătate din mâna sa de lucru.

”Frontiera fluidă va facilita viaţa”, precum şi recrutarea şi fidelizarea de către companiile din Gibraltar a lucrătorilor ce trăiesc în Spania, a subliniat Owen Smith, preşedintele Federaţiei întreprinderilor mici din Gibraltar.

Acordul ”deschide o nouă eră”, a apreciat marţi ministrul de externe spaniol Jose Manuel Albares, la postul de radio Cadena Ser.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez urmează să se deplaseze în zona frontalieră miercuri, unde lucrătorii demontează de câteva săptămâni fostul gard metalic şi posturile de control. ”În sfârşit, după sute de ani, va fi posibil să demolăm ultimul zid ce supravieţuieşte în interiorul Uniunii Europene”, a spus el.

Tensiunile s-au amplificat în special în 1969, când regimul dictatorului spaniol Francisco Franco a închis frontiera după ce Gibraltarul votase masiv, într-un referendum, în favoarea rămânerii sub suveranitatea britanică. Frontiera nu a fost redeschisă total decât în 1985.

Cu o economie bazată pe servicii financiare şi jocuri de noroc online, Gibraltarul are unul dintre cele mai ridicate venituri pe cap de locuitor la nivel mondial. În 2020, Regatul Unit a ieşit din UE, lăsând nesoluţionată chestiunea relaţiei între Gibraltar – istoric o bază militară importantă pentru britanici – şi blocul comunitar european. La finalul aceluiaşi an, Madridul şi Londra au convenit in extremis un acord temporar, în scopul menţinerii libertăţii de circulaţie la frontiera între Spania şi Gibraltar, dar semnarea unui acord definitiv s-a concretizat mult mai târziu.

Spania a cedat Gibraltarul coroanei britanice în 1713 în cadrul Tratatului de la Utrecht, însă nu a încetat niciodată să revendice suveranitatea asupra micului teritoriu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...