Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. „Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”

Preşedintele american Donald Trump a publicat, în timp ce se îndrepta marţi spre oraşul olandez Haga pentru a participa la summitul NATO, o scrisoare în care secretarul general al acestei organizaţii, Mark Rutte, îi adresează elogii exagerate după ce statele membre ale Alianţei, cu excepţia Spaniei, au fost convinse să-şi crească bugetele apărării la 5% din PIB, relatează agenţiile DPA şi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 24 iun. 2025, 20:43
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate.

„Zburaţi către un nou mare succes la Haga în seara aceasta”, scrie Rutte în mesajul său către Trump.

„Nu a fost uşor, dar i-am făcut pe toţi să se angajeze pentru 5%” din PIB cheltuieli pentru apărare, adaugă Rutte, referindu-se la cererea lui Trump ca statele NATO să-şi crească bugetele militare la 5% din PIB, mult peste actualul angajament de 2% din PIB, nici acesta atins de 9 din cele 32 de state membre ale Alianţei.

„Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”, continuă în scrisoare Mark Rutte, descris de AFP drept „linguşitor-şef”. „Veţi reuşi ceva ce NICIUN preşedinte american nu a obţinut singur în decenii”, îl laudă mai departe Rutte pe Trump.

„Europa va plăti în stil MARE, aşa cum trebuie, şi va fi victoria dumneavoastră”, îl asigură secretarul general al NATO pe preşedintele american, folosind pe alocuri majuscule pentru a imita modul în care Trump scrie mesajele pe reţelele de socializare.

Această scrisoare riscă să provoace consternare printre membrii NATO, mai ales că şeful guvernului german, cancelarul Friedrich Merz, a declarat cu câteva ore înaintea summitului Alianţei că creşterea bugetelor apărării nu este o „favoare” făcută lui Trump, ci un răspuns faţă de ameninţarea dinspre Rusia.

Statele membre ale NATO, reunite acum la un summit la Haga, şi-au dat acordul asupra creşterii treptate a cheltuielilor de securitate astfel încât să atingă procentul de 5% din PIB până în anul 2035, procent defalcat în 3,5% din PIB strict pentru apărare, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiţii în sectoare conexe, precum infrastructura, apărarea cibernetică etc., conform unei propuneri avansate de Mark Rutte, care în ianuarie le-a sugerat statelor membre ale Alianţei să crească cheltuielile militare prin diminuarea celor pentru pensii, sănătate sau asistenţă socială.

Spania, care a estimat că alocarea a 5% din PIB pentru apărare ar fi „disproporţionată, nenecesară” şi incompatibilă cu asigurarea prestaţiilor sociale, a obţinut o excepţie şi s-a angajat să aloce apărării 2,1% din PIB, „nici mai mult, nici mai puţin”, potrivit premierului socialist spaniol Pedro Sanchez.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...