Momentele-cheie ale scandalului cărnii de cal din Europa

Scandalul cărnii de cal descoperite în produse congelate care ar fi trebuit să conţină carne de vită a izbucnit în urmă cu o lună şi s-a extins treptat, căpătând o dimensiune europeană, relatează AFP, care prezintă o cronologie a etapelor-cheie ale acestui scandal.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 11:30
Momentele-cheie ale scandalului cărnii de cal din Europa

– jumătatea lunii ianuarie 2013: Autorităţile irlandeze descoperă că hamburgerii vânduţi în Marea Britanie şi în Irlanda conţin carne de cal. Zeci de milioane de produse sunt scoase de pe rafturi.

– 7 februarie: Agenţia britanică pentru siguranţa alimentară (FSA) anunţă că lasagna, produsă de gigantul produselor congelate Findus, ce trebuia să fie de vită conţine în unele cazuri până la 100 la sută carne de cal.

– 8 februarie: Implicarea subcontractantului francez, Comigel, care a produs produsele congelate pentru Findus, dar şi a mai multor distribuitori. Comigel anunţă retragerea tuturor produselor sale şi acuză unul dintre furnizori, societatea franceză Spanghero, care afirmă că a importat carnea din România.

– În Suedia, gigantul agroalimentar Findus retrage lasagna congelată, urmat de alte grupuri alimentare suedeze.

– 9 februarie: Societatea Spanghero care a declarat că a cumpărat carnea de vită de „origine Europa” şi pur şi simplu a revândut-o, anunţă că va da în judecată producătorul român.

– Findus se declară „înşelat” şi anunţă o plângere prin filiera sa din Franţa. Grupul declară că frauda s-ar putea întinde până în august 2012.

– Paris prezintă primele rezultate ale anchetei efectuate de direcţia de combatere a fraudelor, dezvăluind un circuit comercial al cărnii în cauză care trece prin Cipru şi Olanda.

– În România este deschisă o anchetă.

– 10 februarie: După Findus, care depune plângere, Comigel apreciază că a fost „păcălită” şi anunţă că „solicită compensaţii”.

– 11 februarie: În Franţa sunt inspectate companiile de către agenţia de combatere a fraudelor.

– Bucureştiul dezminte orice nereguli.

– O anchetă este deschisă în Olanda

– 12 februarie: Testele efectuate asupra mărcii de produse congelate franceze Picard arată prezenţa cărnii de cal în lasagna. O anchetă judiciară pentru înşelătorie este deschisă la Paris.

– 13 februarie. Reuniune de criză la Bruxelles. Uniunea Europeană anunţă o campanie de teste ADN în toate statele membre şi coordonarea anchetelor de către Europol.

– Carne de cal este găsită în lasagna congelată din Elveţia şi Germania.

– 14 februarie: Compania Spanghero, acuzată în presă că a cumpărat 42 de tone de carne de cal în ianuarie, asigură că „nu a comandat, recepţionat şi vândut decât carne despre care ştia că este de vită” şi etichetată ca atare.

– Potrivit Parisului, afacerea cuprinde 750 de tone de carne distribuită în peste 4,5 milioane de produse semipreparate vândute în 3 ţări europene. Guvernul desemnează drept principal responsabil compania Spanghero, vinovată de „înşelătorie economică”. Autorizaţia sa sanitară este suspendată.

– Teste efectuate în Marea Britanie dezvăluie prezenţa fenilbutazonei în şase carcase de cal.

– Trei bărbaţi suspectaţi de fraudă sunt reţinuţi într-un abator britanic şi o uzină din Ţara Galilor.

– 15 februarie: Carne de cal descoperită în lasagna în Norvegia şi în tortelloni în Austria.

– Anchetă în Danemarca privind prezenţa cărnii de cal în pizza.

– Acord între cele 27 de state membre UE pentru a efectua aproximativ 2.250 de teste. În Marea Britanie este descoperită carne de cal în 29 de produse din 2.501 testate.

– Suspiciuni de carne de cal în lasagna în Bulgaria. Distribuitorul german Lidl începe să retragă produsele congelate în Finlanda şi Suedia.

– 18 februarie: După primele rezultate ale anchetei sanitare, Spanghero este autorizată să îşi reia o parte din activitate, dar nu şi stocarea cărnii congelate, autorităţile franceze suspectând compania de reetichetare.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...