Moody’s a îmbunătăţit cu două trepte ratingul OTE

Economica.net
04 12. 2013
moodys_3_85632100

Moody’s a promovat la finele lunii noiembrie ratingul Greciei de la „C” la „Caa3”, cu perspectivă stabilă, datorită consolidării fiscale şi îmbunătăţirii perspectivelor de creştere economică.

„OTE rămâne o afacere predominant greacă, având sediul la Atena şi generând aproximativ 75% din venituri în Grecia. Astfel, ratingurile grupului rămân constrânse, într-o oarecare măsură, de ratingul guvernului elen, astfel că am îmbunătăţit ratingurile companiei după creşterea recentă a calificativului ţării. Compania a demonstrat un anumit grad de rezistenţă în perioada de criză şi a luat măsuri pentru a se izola de turbulenţele din economia elenă. În prezent, (OTE) nu mai are linii de finanţare la băncile elene şi a consolidat relaţiile cu băncile străine. Totodată, există posibilitatea să primească sprijin de la Deutsche Telekom, cel mai mare acţionar al OTE”, a declarat Carlos Winzer, analist şef la Moody’s pentru OTE, într-un comunicat transmis de agenţia de evaluare financiară.

OTE este prezent şi în România, unde controlează Romtelecom şi deţine subsidiara românească a operatorului de telefonie mobilă Cosmote şi lanţul de magazine Germanos.

Moody’s notează că managementul OTE a acţionat conform cu planul de afaceri, a îmbunătăţit lichiditatea companiei, a redus gradul de îndatorare şi a obţinut performanţe operaţionale mai bune în pofida condiţiilor economice dificile.

Totodată, OTE se finanţează în prezent printr-o subsidiară din Marea Britanie, de la bănci străine, astfel că datoria grupului este supusă legislaţiei britanice, ceea ce reduce riscul, notează Moody’s.

De asemenea, aproximativ un sfert din venituri şi 20% din profitul operaţional al companiei sunt generate în afara Greciei, iar programul de restructurare a îmbunătăţit performanţa operaţională, a consolidat fluxul de numerar şi a consolidat managementul riscului, se spune în comunicat.

OTE nu are nevoie de noi împrumuturi pe termen scurt, astfel că va intra în noi angajamente de finanţare numai pentru a profita de eventuale oportunităţi oferite de piaţă, notează agenţia de rating.

Compania elenă a obţinut în luna aprilie 200 milioane euro prin vânzarea companiei elene HellaSat, iar în luna iulie a încasat 570 milioane euro din vânzarea diviziei bulgare Globul. OTE a utilizat aceste sume pentru a răscumpăra obligaţiuni de 714 milioane euro şi pentru a plăti anticipat suma de 430 milioane euro accesată în cadrul unei linii de finanţare, care a fost ulterior anulată.