Moody’s acordă Grupului MOL ratingul Baa3 recomandat pentru investiţii, cu perspectivă stabilă

Moody's Investors Service Ltd. a acordat MOL Hungarian Oil and Gas Public Limited Company ratingul Baa3 recomandat pentru investiţii pe termen lung, cu perspectivă stabilă, conform unui comunicat remis AGERPRES. 
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 16:37
Moody's acordă Grupului MOL ratingul Baa3 recomandat pentru investiţii, cu perspectivă stabilă

Moody’s a acordat ratingul recomandat pentru investiţii şi perspectiva stabilă pentru a reflecta lichiditatea puternică şi profilul financiar al MOL, care este de aşteptat să genereze flux de numerar liber pozitiv, prezenţa puternică în regiunea Europei Centrale şi de Est în segmentele rafinare şi distribuţie de produse petroliere, cu două active de rafinare de înaltă calitate şi cu unul dintre cele mai înalte nivele de complexitate dintre rafinăriile europene, profilul de afaceri integrat pe segmentele downstream şi upstream, care şi-a dovedit rezistenţa într-un mediu marcat de un preţ scăzut al petrolului, şi integrarea segmentelor retail şi petrochimie, care servesc ca importante canale de vânzare a produselor rafinate.

‘Suntem foarte mulţumiţi de ratingul recomandat pentru investiţii acordat de Moody’s, care confirmă soliditatea modelului nostru de afaceri integrat şi profilul financiar puternic. În conformitate cu Strategia 2030 a Grupului MOL, vom continua să ne consolidăm punctele forte, combinând baza de active de înaltă calitate cu orientarea constantă spre creşterea eficienţei. În cele din urmă, scopul nostru este să ne poziţionăm ca lideri ai procesului de transformare industrială din Europa Centrală şi de Est, menţinând totodată robusteţea financiară a grupului şi lichiditatea puternică’, a declarat Jozsef Simola, director financiar (CFO) al Grupului MOL.

În martie 2016, Fitch Ratings a revizuit perspectiva MOL de la ‘negativ’ la ‘stabil’, iar în iulie Standard & Poor’s (S&P) Global Ratings a îmbunătăţit ratingul pe termen lung acordat MOL de la ‘BB'(cu perspectivă pozitivă) la ‘BB plus’ (cu perspectivă stabilă).

Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Compania are o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, dintre care peste 200 în România.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...