Moody’s îşi menţine perspectiva negativă pentru sistemul bancar din Austria

Economica.net
21 05. 2014
14th_moody_s_1113600g_40412800

‘În pofida dovezilor de stabilizare bancară în Austria, fundamentele financiare ale băncilor vor rămâne slabe din cauza riscurilor la adresa calităţii activelor care provin în principal de pe urma expunerii pe mai multe pieţe volatile din Europa Centrală şi de Est, care sunt responsabile pentru aproximativ 30% din activele bancare’ precizează Moody’s.

Agenţia de evaluare se aşteaptă ca ritmul de creştere economică al Austriei să accelereze la 1,7% în 2014, după doi ani de încetinire, în principal datorită cererii puternice venită din Germania şi unele state din ECE, precum Cehia, Polonia şi Slovacia. În schimb, Moody’s consideră că băncile austriece sunt expuse unor condiţii economice mai volatile în alte ţări din CEE, incluzând aici Rusia şi Ucraina, ale căror perspective economie s-au deteriorat în ultimele luni. Mediul operaţional dificil din aceste ţări va afecta calitatea activelor şi profitabilitatea băncilor locale, inclusiv subsidiarele din CEE ale băncilor austriece.

În general, Moody’s se aşteaptă ca nivelul creditelor cu probleme să scadă la 11% în 2014, adăugând însă că există două grupuri distincte de ţări. În timp ce în Austria şi ţările din CEE orientate spre export (Cehia, Polonia, Slovacia), Moody’s se aşteaptă la o îmbunătăţire a calităţii activelor, ca urmare a accelerării ritmului de creştere economică, în alte ţări din CEE, printre care şi Rusia, Moody’s se aşteaptă ca nivelul creditelor cu probleme să crească.

Agenţia de evaluare subliniază că băncile austriece au o capacitate limitată de a absorbi pierderi, evidenţiată de profitabilitatea scăzută şi o rată de adecvare a capitalului Tier 1 de 11,6% la finele anului 2013, mai mică decât cea a altor bănci europene. În plus, băncile austriece sunt în continuare vulnerabile la şocuri externe, chiar dacă este de aşteptat ca nivelul de capitalizare să continue să se îmbunătăţească în acest an. Cu toate acestea, Moody’s susţine că profilul de finanţare al băncilor austriece s-a îmbunătăţit în ultimii ani, în condiţiile în care raportul dintre credite şi depozite a scăzut la 126% la finele lui 2013 de la 141% în 2010.