Moody’s menține ratingul Austriei la Aa1, dar cu perspectivă negativă

Agenţia Moody's a modificat de la stabilă la negativă perspectiva Austriei, constatând o deteriorare a solidităţii fiscale, dar a menţinut ratingul datoriei la Aa1.
AGERPRES - D, 24 aug. 2025, 12:26
Moody's menține ratingul Austriei la Aa1, dar cu perspectivă negativă

„Decizia noastră de a schimba perspectiva la negativă este determinată de posibilitatea unei deteriorări susţinute şi semnificative a solidităţii fiscale a Austriei, ceea ce ar reflecta o mai redusă eficienţă a politicii fiscale faţă de cea evaluată anterior”, explică Moody’s.

Sursa citată face referire la programul de consolidare bugetară adoptat anul acesta de Guvernul austriac pentru reducerea deficitului, care în 2024 s-a situat la 4,7 % din PIB, şi reaminteşte că luna trecută Uniunea Europeană a deschis procedura de Deficit Excesiv.

Comparativ cu evaluarea anterioară, din februarie 2025, agenţia estimează că s-au înrăutăţit perspectivele fiscale şi macroeconomice ale ţării şi consideră posibilă o consolidare structurală mai slabă faţă de cea estimată.

Printre riscuri menţionează expunerea la politicile tarifare ale Statelor Unite ale Americii, al doilea partener comercial mai important al Austriei, care absoarbe 8,5 % din exporturile totale de bunuri, sau 3,4 % din PIB.

„Acum ne aşteptăm ca povara datoriei publice a Austriei să continue să crească, în prognoza noastră de bază pe termen mediu, ceea ce va face necesară o consolidare fiscală mai ambiţioasă pentru a stabiliza povara datoriei sau pentru a intra pe o traiectorie descendentă”, semnalează experţii agenţiei.

Aceştia preconizează că datoria publică va atinge un nivel maxim istoric de 88,4% din PIB în 2030 (de la 81,4% în 2024), şi avertizează că „atât costurile legate de îmbătrânirea populaţiei cât şi costurile cu dobânzile ar putea fi superioare celor estimate”.

În plus, „deşi Austria nu este membru NATO, s-ar putea confrunta cu o mai mare presiune din partea statelor membre ale Uniunii Europene pentru a creşte cheltuielile de Apărare mai mult decât planurile actuale”, adaugă experţii Moody’s.

Pe de altă parte, reafirmarea calificativului Aa1 -al doilea cel mai ridicat din grila Moody’s- reflectă „economia competitivă şi prosperă a ţării, alături de soliditatea instituţională şi de guvernanţă, şi capacitatea solidă de plată a datoriei”, factori care ”continuă să sprijine profilul său de creditare”.

„Aceste puncte forte sunt contrabalansate de modesta creştere a PIB potenţial al Austriei, de datoria publică comparativ ridicată şi în creştere constantă, precum şi de moderata susceptibilitate la riscul evenimentelor geopolitice”, indică agenţia.

Moody’s estimează că economia Austriei, după doi ani de recesiune, va creşte cu numai 0,2% anul acesta şi va avea o recuperare moderată, de 1%, în 2026.

Înrăutăţirea perspectivei de către Moody’s agenţia are loc la puţine zile după ce Scope Ratings a avertizat în legătură cu o slăbire structurală a economiei şi finanţelor publice ale Austriei, în timp ce Fitch a scăzut deja, în iunie, ratingul ţării de la „AA+” la „AA”.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...