Moscova a decis să-și „optimizeze” numărul personalului diplomatic din Ucraina, de teama provocărilor

Rusia a decis să-şi "optimizeze" numărul personalului său diplomatic în Ucraina, de teama "provocărilor" Kievului sau ale unei alte părţi, a anunţat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, citată de Reuters şi France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 12 feb. 2022, 13:49
Moscova a decis să-și

„De teama unor posibile provocări din partea regimului de la Kiev sau a unor ţări terţe, am decis o anumită optimizare a personalului reprezentanţelor ruse în Ucraina”, a declarat Maria Zaharova într-un comunicat, ca răspuns la o întrebare a presei cu privire la reducerea prezenţei pe teritoriul vecinului său prooccidental.

„Având în vedere influenţa semnificativă pe care Washingtonul şi Londra o au asupra Kievului (…), concluzionăm că colegii noştri americani şi britanici sunt aparent la curent cu anumite acţiuni care se pregătesc în Ucraina susceptibile să complice considerabil situaţia în domeniul securităţii”, a adăugat Maria Zaharova.

Maria Zaharova nu a spus dacă aceasta înseamnă o reducere a numărului de personal, dar a precizat că ambasada şi consulatele din Ucraina continuă să-şi îndeplinească funcţiile cheie.

Multe ambasade occidentale au întreprins măsuri similare, unele ţări precum Statele Unite, Canada şi Australia cerând cetăţenilor lor să părăsească Ucraina cât mai curând posibil.

Statele Unite au avertizat vineri cu privire la o posibilă iminentă invazie rusă a Ucrainei. Remarci descrise drept „isterie” de către Moscova, în timp ce Kievul a chemat la „calm”.

Tensiunile au crescut de câteva săptămâni pe fondul masării de trupe ruseşti şi creşterii activităţii militare, care au generat temeri că Rusia ar putea ataca Ucraina. Rusia neagă asemenea planuri.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...