Moscova a început o acțiune penală împotriva Meta, pentru tolerarea mesajelor de ură împotriva rușilor

Rusia a anunţat vineri că a început urmărirea în justiţie împotriva Meta pentru "apel la uciderea" de ruşi, după ce compania-mamă a Facebook şi Instagram şi-a "relaxat" reglementările privind mesajele violente referitoare la armata şi liderii Rusiei, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 mart. 2022, 18:45
Moscova a început o acțiune penală împotriva Meta, pentru tolerarea mesajelor de ură împotriva rușilor

Comitetul de anchetă rus a transmis într-un comunicat că „a fost iniţiată o acţiune penală în legătură cu apelurile ilegale la crime şi violenţă împotriva unor cetăţeni ai Federaţiei Ruse din partea unor colaboratori ai companiei americane Meta, care deţine reţelele sociale Facebook şi Instagram”.

Comitetul îl are în vedere în special pe Andy Stone, responsabil de comunicare la Meta, care a anunţat joi schimbarea regulilor de postare pe cele două platforme.

„Din cauza invaziei ruse în Ucraina, dăm dovadă de indulgenţă pentru formele de exprimare politică ce ar încălca în mod normal regulile noastre privind discursul violent, cum sunt moarte invadatorilor ruşi”, a confirmat Andy Stone pentru France Presse, precizând că apelurile la violenţă împotriva civililor ruşi rămân interzise.

Parchetul rus a solicitat la rândul său ca Meta să fie clasificată „organizaţie extremistă” şi deci activităţile sale în Rusia să fie interzise, cerând între altele gigantului rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor să blocheze accesul la Instagram în Rusia, în timp ce Facebook deja nu mai este accesibilă din 4 martie.

Meta nu a reacţionat deocamdată.

În ce-l priveşte, înaltul comisariat al ONU pentru drepturile omului şi-a exprimat, vineri, preocuparea faţă de anunţul Meta privind exceptarea de la regulile privind suprimarea mesajelor ostile a celor referitoare la armata şi liderii ruşi.

Elizabeth Throssel, purtătoare de cuvânt a comisariatului, a explicat într-o conferinţă de presă la Geneva că „neclaritatea” care înconjoară acest anunţ „poate contribui, cu siguranţă, la discursuri de ură îndreptate împotriva ruşilor în general”, ceea ce „ar fi foarte îngrijorător”.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...