Moscova cere o anchetă obiectivă asupra morţii unui jurnalist rus în regiunea ucraineană Doneţk

Economica.net
30 06. 2014
big_26933300

‘Moartea jurnalistului rus arată încă o dată că cei care aplică legea în Ucraina nu vor o detensionare a conflictului armat din est şi blochează un armistiţiu şi aşa fragil’, a adăugat Ministerul de Externe de la Moscova.

Comitetul de Anchetă din Rusia a anunţat la rândul său deschiderea unei anchete pentru folosire de ‘mijloace şi metode de război interzise’ şi ‘uciderea unei persoane în legătură cu activităţile sale’ profesionale.

Această anchetă va fi ‘în curând’ completată de cea deschisă în mai împotriva forţelor armate ucrainene, Gărzii Naţionale şi mişcării paramilitare naţionaliste Pravî Sektor, a precizat Comitetul într-un comunicat.

Un jurnalist al postului public de televiziune din Rusia a murit în regiunea Doneţk din estul Ucrainei după ce a fost împuşcat în abdomen, a anunţat televiziunea, care a acuzat forţele ucrainene, potrivit ITAR-TASS şi AFP.

‘În această noapte (duminică spre luni – n.r.), colegul nostru Anatoli Klian, cameraman al Canalului 1, a murit la Doneţk’, a precizat postul de televiziune într-un comunicat.

‘Tragedia s-a petrecut în apropierea unei unităţi militare, unde echipa venise să filmeze un material. La faţa locului au fost trase în mod neaşteptat focuri din partea militarilor. Anatoli Klian a fost rănit mortal în abdomen. Avea 68 de ani’, se mai menţionează în comunicat.

Deplasarea la unitatea militară fusese organizată de serviciul de presă al autoproclamatei ‘Republici Populare Doneţk’. Cameramanul făcea parte dintr-un grup de jurnalişti ruşi care călătorea cu un autobuz, alături de mame ale soldaţilor ce intenţionau să le ceară fiilor lor să vină acasă din armată.

După ce au fost trase focuri armă, jurnaliştii au reuşit să se urce într-un autobuz şi să se îndepărteze aproximativ 500 de metri de unitate. Apoi, ei au coborât din nou, însă au fost trase noi focuri de armă. Acela a fost momentul când cameramanul a fost rănit. Colegii l-au transportat la spital, unde Anatoli Klian a murit din cauza rănii.

Jurnalistul lucra de 40 de ani pentru televiziunea rusă şi a fost în numeroase misiuni în zone dificile, a precizat angajatorul său.

Şoferul autobuzului care îi transporta pe jurnalişti a fost rănit şi se afla luni dimineaţă la spital, a precizat un reporter al postului public rus de ştiri Rossia 24.

La 17 iunie, alţi doi jurnalişti ai televiziunii publice ruse au fost ucişi în regiunea vecină Lugansk. Televiziunea a acuzat atunci tirurile forţelor ucrainene.

Fotoreporterul italian Andrea Rocchelli şi asistentul său rus Andrei Mironov au fost ucişi în apropiere de Slaviansk la sfârşitul lunii mai.

Violenţe sporadice au continuat în estul Ucrainei, în pofida armistiţiului declarat de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la 20 iunie pentru a permite desfăşurarea de negocieri de pace cu rebelii. Armistiţiul ar urma să expire luni.