Moscova își manifestă satisfacția în urma demisiei lui Boris Johnson. Kievul îi mulțumește pentru tot ajutorul acordat

Rusia a salutat joi, cu ironie, demisia premierului britanic Boris Johnson, căruia în schimb Ucraina i-a mulţumit pentru sprijinul primit de când a început invazia rusă în februarie, relatează agenţiile DPA şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 07 iul. 2022, 18:25
Moscova își manifestă satisfacția în urma demisiei lui Boris Johnson. Kievul îi mulțumește pentru tot ajutorul acordat

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a scris pe Telegram după anunţul demisiei lui Johnson că ”cei mai buni prieteni” ai Ucrainei pleacă şi ”Victoria” (Ucrainei) este în pericol”.

Oficialul rus a făcut în acest mod aluzie la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a descris pe Boris Johnson un ”mare prieten” al Ucrainei, declaraţie făcută în timpul unei vizite efectuate de Johnson la Kiev luna trecută.

Demisia lui Johnson este ”rezultatul firesc al imprudenţei britanice şi al politicii de rigolă. Mai ales la nivel internaţional”, mai crede Medvedev.

”Clovnul pleacă”, a reacţionat la rândul său Viaceslav Volodin, preşedintele Camerei Inferioare a Parlamentului rus.

Premierul Boris Johnson, care şi-a anunţat joi demisia după ce a rezistat mult timp în faţa scandalurilor şi contestatarilor din propriul său partid conservator, s-a evidenţiat printre cei mai înfocaţi susţinători ai Kievului de când Rusia a declanşat agresiunea militară împotriva Ucrainei pe 24 februarie, Marea Britanie oferind de atunci armatei ucrainene cantităţi substanţiale de armament.

Prin urmare, după anunţul demisiei lui Johnson, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoleak, i-a adresat premierului britanic mulţumiri pentru că a fost în prima linie a susţinătorilor Ucrainei în faţa invaziei ruse.

”Mulţumim, Boris Johnson, pentru a fi înţeles ameninţarea monstrului rus şi pentru a fi fost mereu în avangarda susţinerii Ucrainei”, precum şi pentru ”asumarea responsabilităţilor în momentele cele mai dificile”, a scris oficialul ucrainean pe Twitter.

Ucrainenii încă sperau miercuri că Boris Johnson, pe care-l alintă cu numele de ‘Borys Johnsoniuk’, mai putea să rămână la putere, notează Reuters într-un reportaj. El apare la Kiev în picturi stradale şi i s-a dedicat o expoziţie, iar numele său a fost dat mai multor străzi ucrainene şi unei prăjituri cremoase cu un topping de îngheţată ce seamănă cu părul său blond dezordonat.

”Nu vrem să-l pierdem, pentru el chiar ne ajută. E drăguţ”, spunea tânăra actriţă ucraineană Kateryna Chikina despre acum demisionarul premier britanic.

La Muzeul de Istorie din Kiev, două portrete ale lui Johnson în spatele unor panouri de sticlă atrag vizitatorii. ”El este un magnet de marketing, pentru că Boris Johnson este extrem de popular printre ucraineni. Trecătorii, când îi văd portretul în geam, îl recunosc şi intră înăuntru şi întreabă despre expoziţie”, spune un angajat al muzeului.

În interiorul acestui muzeu se regăsesc şi alte portrete ale lui Johnson, precum şi unul al reginei Elisabeta şi un altul al preşedintelui american Joe Biden, alături de cele ale unor soldaţi ucraineni şi comandanţi cunoscuţi în imagini care ilustrează eroii Ucrainei.

Un patron al unui bar din Kiev îi promite în acest timp premierului britanic demisionar că dacă vine acolo va fi servit gratis: ”Îl vom servi cu orice, gratis, pentru că el chiar a ajutat ţara noastră, şi încă ne ajută. Am putea spune că este sufletul Ucrainei”.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...