Moscova pune capăt operaţiunilor USAID de pe teritoriul Rusiei

Rusia a decis să pună capăt tuturor operaţiunilor Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care a cheltuit 2,7 miliarde de dolari în această ţară, de la destrămarea URSS, a anunţat marţi departamentul de Stat, transmite AFP.
Economica.net - mie, 19 sept. 2012, 06:40
Moscova pune capăt operaţiunilor USAID de pe teritoriul Rusiei

Într-un comunicat scurt, Statele Unite au precizat că „au fost recent informate cu privire la decizia guvernului rus de încetare a activităţilor USAID în Federaţia Rusă”.

Departamentul de Stat, care supervizează USAID, s-a declarat „extrem de mândru de ceea ce a făcut USAID în Rusia în ultimele două decenii”.

Purtătoarea de cuvânt Victoria Nuland a recunoscut că Washingtonul a fost informat în ultimele zile de Moscova, dar nu a dorit să intre în polemică referitor la această decizie.

„Rămânem implicaţi în sprijinirea democraţiei, drepturilor omului şi a unei societăţi civile mai puternice în Rusia”, mai ales prin continuarea „cooperării cu organizaţiile neguvernamentale ruse”, a subliniat Nuland.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat la sfârşitul anului 2011 diplomaţia americană că încurajează contestarea sa prin intermediul ONG-urilor.

Departamentul de Stat a dat asigurări luna aceasta că relaţia americano-rusă este „puternică”, în ciuda „dezacordurilor asupra Siriei”.

De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, USAID a cheltuit 2,7 miliarde de dolari în Rusia în cadrul unor proiecte diverse, precum lupta contra SIDA sau protecţia mediului.

Te-ar mai putea interesa și
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă decizia a fost deja luată în favoarea Poloniei. ...
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari ...
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...