Moscova susţine că nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba poziţia în privinţa Siriei

Rusia nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba poziţia în privinţa Siriei, a anunţat vineri diplomaţia rusă, după ce un ministru adjunct a declarat joi că este posibilă o victorie a opoziţiei în acest conflict, relatează AFP.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 13:58
Moscova susţine că nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba poziţia în privinţa Siriei

„Nu ne-am schimbat şi nu ne vom schimba niciodată poziţia”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, în cadrul unei întâlniri săptămânale cu presa.

El răspundea astfel unei reacţii americane faţă de declaraţiile lui Mihail Bogdanov, un adjunct al ministrului rus de Externe însărcinat cu dosarul sirian.

Bogdanov a declarat, potrivit unor agenţii ruse, că regimul sirian pierde „tot mai mult” controlul asupra ţării şi că nu este exclusă o eventuală victorie a opoziţiei în acest conflict.

Este pentru prima dată când un oficial rus de rang înalt recunoaşte în termeni atât de expliciţi o posibilă victorie a opozanţilor împotriva regimului lui Bashar al-Assad, în contextul în care Moscova este unul dintre ultimii săi susţinători.

Această declaraţie a fost comentată cu sarcasm de către diplomaţia americană. „Vrem să lăudăm Guvernul rus pentru că s-a trezit în sfârşit la realitate şi recunoaşte că zilele regimului (sirian) sunt numărate”, a declarat ironic Victoria Nuland, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

„Am văzut cum o purtătoare de cuvânt a Departamentului american de Stat a (…) declarat cu entuziasm că Moscova s-a trezit în sfârşit şi şi-a schimbat poziţia”, a declarat Lukaşevici.

„Nu am dormit niciodată şi nu ne-am schimbat niciodată poziţia”, a insistat el.

„Bogdanov a reafirmat poziţia noastră de principiu în favoarea unei aplicări cât mai rapide a acordurilor obţinute la Geneva la 30 iunie”, a subliniat el, referindu-se la un acord asupra unor principii ale unei tranziţii politice în Siria, adoptat în capitala helvetică de către un Grup de acţiune pentru Siria.

Circumstanţele în care Bogdanov – până în prezent puţin cunoscut pentru declaraţii senzaţionale – a făcut aceste declaraţii rămân ambigue. Nu este clar dacă diplomatul ştia că declaraţiile sale rau înregistrate de către agenţii ruse de presă.

Rusia este unul dintre ultimii susţinători ai regimului sirian al lui Bashar al-Assad, căruia îi vinde armament.

Moscova a blocat până în prezent toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate al ONU privind condamnarea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...