Moscovici: Franţa nu este bolnavul Europei

Franţa nu este bolnavul Europei, a declarat ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici, guvernul socialist respingând temerile că economia franceză ar putea deveni următoarea ţintă a crizei din zona euro, relatează Financial Times.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 13:14
Moscovici: Franţa nu este bolnavul Europei

„Economia Franţei nu este bolnavul Europei. Franţa rămâne a cincea mare putere economică a lumii, are toate resursele necesare, dar trebuie să îşi recapete competitivitatea”, a spus Moscovici.

Estimări recente privind perspective slabe ale economiei franceze, ale Uniunii Europene şi FMI, au alimentat temerile că Franţa ar putea agrava recesiunea din zona euro, dacă guvernul nu va adopta reforme structurale similare celor din Italia şi Spania.

Guvernul german abia dacă şi-a mascat suspiciunile că preşedintele francez Francois Hollande nu ia măsuri suficiente pentru rezolvarea problemelor de competitivitate, iar oficialii europeni sunt tot mai îngrijoraţi că pieţele financiare s-ar putea întoarce împotriva Franţei.

Guvernanţii francezi au remarcat totuşi joi faptul că în trimestrul al treilea economia a urcat cu 0,2%, în timp ce analiştii aşteptau stagnare sau chiar contracţie.

PIB-ul zonei euro a reintrat în recesiune în trimestrul al treilea, cu un declin de 0,1%, în condiţiile în care economiile Greciei, Italiei, Spaniei, Portugaliei, Austriei şi Olandei s-au contractat puternic, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.

Moscovici a explicat că Franţa nu aplică aceleaşi reforme ca Italia şi Spania pentru că nu este Italia sau Spania.

„Nu avem aceleaşi slăbiciuni, aşa că vom aplica reforme a la Franţa. Vor fi mai ambiţioase decât ale oricărui alt guvern dinaintea nostră”, a arătat oficialul francez.

El a apreciat că estimările guvernamentale, pentru o creştere economică de 0,8% anul viitor, de două ori mai optimiste decât cele ale UE şi FMI, „nu sunt de nerealizat”, în special dacă zona euro se va sta stabiliza.

„În pofida opiniilor analiştilor, economia franceză păstrează un potenţial real. Nu este o economie slabă, fără resurse. Întrebarea este dacă suntem capabili să mobilizăm aceste active pentru refacerea puterii economice”, a spus Moscovici.

Guvernul s-a angajat să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB anul viitor şi a luat măsuri pentru creşterea copetitivităţii prin reducerea costurilor forţei de muncă cu 6% şi pentru încurajarea învestiţiilor şi dezvoltarea afacerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi doar 7,2% din rezidenţii UE au făcut achiziţii online de cărţi......
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună în transparenţă, imediat după ...
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă ...