Moşteanu vrea un investitor privat la clubul Steaua: Trebuie un „contract beton” ca acest brand să rămână al Armatei

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat sâmbătă că doreşte încheierea unui parteneriat între clubul Steaua Bucureşti şi un investitor privat, pentru ca echipa să poată promova în prima ligă de fotbal, însă contractul dintre cele două părţi trebuie să fie "beton" pentru ca brandul să rămână la Armata Română.
AGERPRES - S, 13 sept. 2025, 18:53
Moşteanu vrea un investitor privat la clubul Steaua: Trebuie un

Prezent la Prima TV, Ionuţ Moşteanu a spus că nu este un fan al clubului Steaua, aflat în subordinea Ministerului Apărării, deoarece el este „cu fotbalul mai puţin”, preferând să joace baschet.

„Eu joc baschet, îmi place foarte mult, sunt pasionat, am abonamente la meci, la sală. Am jucat cu Ponta. Eu jucam în echipa Politehnicii şi Ponta în echipa Universităţii Bucureşti. În studenţie, câţiva ani şi în juniorat. Eu sunt ’73, Ponta cred că e ’72 sau tot ’73. Oricum, şi din juniorat îl ştiu. Cred că jucam cam la fel, eram cam aceeaşi talie. El era un pic mai solid pe vremea aia, totdeauna a fost mai lat, aşa mai solid. Juca bine, nu juca rău. Dar juca bine, juca bine”, a recunoscut Moşteanu, scrie Agerpres.

Referitor la clubul de fotbal Steaua Bucureşti, care nu are drept de promovare în prima ligă deoarece se află în subordinea Armatei, Moşteanu susţine ideea unui parteneriat cu un investitor privat, dar subliniind că brandul să rămână la Armată.

„Voi susţine că această echipă să facă un parteneriat cu un privat şi, în noua formă de organizare, Steaua – acest brand puternic e al Armatei pe hârtie, dar sunt români în toată ţara care iubesc acest brand, care ne-a adus atât de multă bucurie – să fie în divizia A, în prima divizie, să fie apoi în cupele europene şi aşa mai departe (…) Eu sunt foarte capitalist şi, evident, decizia sportivă, de management sportiv, trebuie să fie a investitorului. Trebuie un contract beton prin care să ne asigurăm că acest brand frumos rămâne al Armatei şi al statului român, indiferent ce va face acel privat. Steaua vine cu acest brand şi cu palmaresul. Avem un stadion făcut de statul român, în care am investit jumătate de miliard de lei, un stadion care arată foarte bine. Iată, venim cu aceste lucruri la masă şi cred că putem face o discuţie corectă. Nu o să fac eu discuţiile cu oamenii, o să se întâmple în perioada următoare. Anul acesta, probabil, vom începe acest proces. Vreau să fie foarte deschis, foarte transparent. În momentul în care un investitor, care are şi banii şi know-how-ul şi bunăvoinţa pentru a duce echipa asta mai departe, acolo unde merită, va avea tot suportul meu. Nu o să mă implic eu direct, dar, cum spuneam, o să ajut acest proces, pentru că altfel nu se poate”, a explicat ministrul Apărării.

Te-ar mai putea interesa și
Cât mai poate susține România tranziția verde?
Cât mai poate susține România tranziția verde?
În 2018, Uniunea Europeană lansa “Pactul Verde European" ca răspuns strategic la schimbările climatice și ca pilon central al unei noi paradigme economice. Pentru România, acest proiect a......
Licitaţii pentru plaje de pe litoral, în Mamaia, Năvodari, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, 2 Mai şi Tuzla – ANAR
Licitaţii pentru plaje de pe litoral, în Mamaia, Năvodari, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, 2 Mai şi ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) organizează două etape de licitaţie publică pentru 102 subsectoare ...
Probleme cu șomajul în rândul tinerilor. Câţi şomeri sunt în România şi care e situaţia pe categoriile de vârstă- date INS
Probleme cu șomajul în rândul tinerilor. Câţi şomeri sunt în România şi care e situaţia pe categoriile de vârstă- ...
Rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost de 6% în România, în luna februarie, valoare egală cu cea raportată ...
Cutremur. Şocul loveşte toată Europa în aprilie – Alertă pentru motorină, kerosen şi LNG. Anunțul Agenţiei Internaţionale pentru Energie despre criza din Orientul Mijlociu
Cutremur. Şocul loveşte toată Europa în aprilie – Alertă pentru motorină, kerosen şi LNG. Anunțul Agenţiei ...
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va creşte în aprilie şi va începe să afecteze economia europeană, ...