Moţiunea de cenzură „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilinţă” a fost depusă la Parlament

Parlamentarii AUR, S.O.S. România, POT au depus, marţi, la Camera Deputaţilor, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu intitulată "Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilinţă".
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 13:12
Moţiunea de cenzură

Moţiunea este semnată de parlamentari AUR, S.O.S. România, POT, neafiliaţi şi unul de la minorităţi, a precizat anterior liderul AUR, George Simion, scrie Agerpres.

„Ceea ce trebuia să se întâmple demult, chiar din decembrie anul trecut, se va întâmpla acum, la acest început de primăvară. Marcel Ciolacu trebuie să părăsească funcţia de premier. Nu mai vrem să avem copiii lui Iliescu la conducerea României, nu mai vrem să avem corupţie. (…) Cu semnăturile AUR, SOS, POT, neafiliaţi şi cu o semnătură din partea unui reprezentant al grupului minorităţilor – sperăm să fie mai mulţi la vot din partea deputaţilor minorităţilor – astăzi depunem moţiunea ‘Premierul NORDIS trebuie să plece’. Îi mulţumim doamnei Ioana Grosaru, reprezentant al minorităţii italiene, sperăm din suflet ca şi cehii şi slovacii şi tătarii şi turcii şi reprezentanţii altor minorităţi să voteze. Înţelegem că este deranj mare în unele cabinete şi ni se spune că Marcel Ciolacu trebuie să rămână pentru stabilitate. Nu ştim care este această stabilitate în care se anulează alegeri, în care sunt ameninţaţi judecători, în care membri ai CCR sfidează democraţia”, a declarat Simion, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit liderului AUR, un Guvern interimar „lipsit de pârghii de presiune” poate asigura revenirea la democraţie şi reintrarea în cadrul constituţional.

Depunerea moţiunii de cenzură a fost anunţată de S.O.S. România şi săptămâna trecută, însă demersul a fost amânat. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat, atunci, că au fost strânse 154 de semnături pentru depunerea ei, însă, se aşteaptă până miercuri, 26 februarie, semnăturile parlamentarilor USR. USR a anunţat, însă, că parlamentarii formaţiunii nu vor semna o moţiune de cenzură cu „izolaţioniştii”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...