Motorina s-a scumpit din nou azi, scăderea de acciză așteptată ar putea fi “anulată” rapid de scumpirile viitoare. Cotația a ajuns la un nivel record

Motorina s-a scumpit azi în majoritatea rețelelor de distribuție, după ieftinirile din ultimele zile. Scumpirile au toate șansele să continue din cauza creșterii cotațiilor internaționale, iar așteptata reducere de acciză ar putea fi rapid “consumată”.
Mihai Nicuţ - vin, 03 apr. 2026, 11:14
Motorina s-a scumpit din nou azi, scăderea de acciză așteptată ar putea fi “anulată” rapid de scumpirile viitoare. Cotația a ajuns la un nivel record

Prețul motorinei a crescut azi, cu 10 bani pe litru, în stațiile Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, potrivit datelor observate de noi. Astfel, prețul motorinei standard a ajuns, la benzinăriile Petrom, la 10,09 lei/litrul. O scumpire identică a fost obseravtă și la stațiile OMV – tot cu 10 bani pe litru la motorină (10,18 lei). MOL are, la acest moment, aceleași prețuri ca ieri (10,28 lei/litru), dar o creștere este posibilă în orele următoare următoare. Lukoil a crescut prețurile cu 13 bani pe litru – a ajuns la 10,27 lei, iar la SOCAR am văuzut de asemenea o creștere majoră față de ziua de ieri (23 de bani), prețul urcând la 10,19 bani pe litru.

Rompetrol a ieftinit cu un ban pe litru motorina în stații, prețul coborând acum la 10,27 lei pe litru.

Urmează o scădere cu 36 de bani a accizei la motorină

Ministerul Finanţelor a publicat ieri proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede reducerea temporară a accizei la motorina standard cu 0,3 lei/litru şi instituirea unei contribuţii de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează şi/sau prelucrează ţiţei extras de pe teritoriul României. OUG ar urma să fie adoptată de Guvern zilele acestea, iar efectul matematic este o reducere la pompă cu 36 de bani pe litru. Tot potrivit acelei OUG, benzinarii nu pot crește prețurile mai des de o dată pe zi.

Posibile noi scumpiri la motorină la pompă

Reducerea accizei este a doua măsură decisă de autorități după OUG-ul de săptămâna trecutăcu introducerea stării de criză pe piața de carburanți din România, care a inclus și o plafonare a adaosurilor comerciale pe lanț la nivelul anului 2026. Motorina se ieftinise la 1 aprilie cu până la 40 de bani pe litru ca urmare a acestei măsuri.

Reducerile de preț administrative pare că nu pot ține pasul cu creșterea cotațiilor la motorină, alimentată de războiul din Iran.

Azi, cotația Platt’s Med, aplicabilă pentru piața noastră, a ajuns la 1.570 de dolari pe tonă, după o creștere masivă, de 200 de dolari, în doar o zi. Cotația este mai mult decât dublă față de cea de la începutul anului, ceea ce înseamnă un impact masiv în prețurile finale viitoare, dacă această cotație nu scade.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...