Motorina s-a scumpit din nou în benzinării, la doar o zi după ieftinirea cauzată de scăderea accizei. Care sunt acum prețurile

02 09. 2026
diesel

Stațiile din rețeaua Rompetrol au crescut azi prețurile motorinei standard cu 15 bani pe litru, iar benzinăriile MOL au crescut și ele prețul cu 11 bani pe litru, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor a Consiliului Concurenței.

Momentan, în stațiile Lukoil, Petrom, OMV și SOCAR sunt aceleași prețuri ca cele de ieri, dar este posibil ca mâine să vedem și aici scumpiri. Legislația impune cel mult o scumpire pe zi, până la maximum ora 12.oo.

Iată prețurile la motorină în stațiile din vestul Capitalei în după-amiaza zilei de 2 septembrie:

Petrom: 9,97 lei

OMV: 10,03 lei

Rompetrol: 10,18 lei

MOL: 10,14 lei

SOCAR: 10.02 lei

Lukoil: 10,23

Scumpirea de azi vine la doar o zi după reducerea administrativă de preț de la 1 septembrie, ca urmare a reducerii accizei, care a redus prețul final de la pompă cu 17 bani pe litru în toate lanțurile.

Cotația internațională a motorinei a crescut masiv și brusc

Creșterea de preț de la pompă survine în condițiile în care cotația Platt’s Med pentru motorină, cea luată în calcul inclusiv de companiile petroliere din România în stabilirea prețurilor carburanților la pompă, a crescut din nou brusc, potrivit datelor consultate de noi.

Astfel, cotația motorinei a sărit azi de pragul de 1.400 de dolari pe tonă, după ce zilele trecute  părea că prețul se stabilizează undeva sub pragul de 1.300 de dolari pe tonă, un nivel oricum extrem de ridicat.  Cotația de 1.442 de dolari pe tona de motorină este cea mai mare din ultimele cinci luni. Un nivel mai mare a fost înregistrat la 8 aprilie, când s-a sărit pragul de 1.500 de dolari pe tonă, în contextul războiului din Golful Persic.

Re-escalarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și interdicția impusca de Rusia asupra exporturilor de motorină, pe fondul atacurilor neîncetate ale dronelor ucrainene asupra rafinăriilor, au împins marjele de rafinare pentru distilatele medii (middle distillate cracks) la niveluri record în această săptămână, scrie azi Oil Price.

Noile schimburi de lovituri au spulberat speranțele unei recuperări rapide a fluxurilor de produse petroliere din Orientul Mijlociu, lăsând piețele de motorină sub o presiune severă, au scris strategii de mărfuri ai ING, Warren Patterson și Ewa Manthey, într-o notă publicată miercuri dimineață.

Deficitul de pe piață este cel mai evident în sectorul motorinei, unde „ICE gasoil crack” – diferența de preț dintre un baril de țiței și motorina rafinată din acesta – a atins marți un record istoric de 79 de dolari pe baril. În același timp, marja pentru motorină în Statele Unite este cu mult peste 100 de dolari pe baril, fluctuând aproape de minimele istorice atinse luna trecută.

„Având în vedere perturbările exporturilor de motorină din Orientul Mijlociu și Rusia, și existând puține semne ale unei redresări iminente, marjele pentru distilatele medii vor rămâne probabil extrem de ridicate și volatile, în special pe măsură ce ne îndreptăm spre o perioadă cu cerere sezonieră mai puternică”, au menționat aceștia.

„Sistemul global de rafinare are o capacitate de rezervă redusă pentru a compensa perturbările pe care le vedem în prezent.”

De la jumătatea lunii iunie, prețurile globale ale motorinei au depășit creșterile prețurilor țițeiului, în condițiile în care o combinație de factori continuă să restrângă piețele de motorină. Acești factori includ războaiele din Iran și Ucraina, care sufocă aprovizionarea cu produse din Orientul Mijlociu și Rusia, în timp ce exporturile de combustibil ale Chinei nu și-au revenit încă în mod semnificativ după luni de restricții menite să protejeze aprovizionarea internă, fluxurile prin Strâmtoarea Hormuz rămânând sub nivelurile de dinaintea războiului.

Momentan, acciza la motorină nu mai poate fi redusă în România

Ministerul Finanțelor a anunțat, săptămâna trecută, o nouă reducere de acciză la motorină, aplicabilă de la 1 septembrie, conform legislației de criză care a introdus o acciză mobilă, în funcție de cotația țițeiului și a carburanților.

Acciza a fost redusă cu 20% față de nivelul standard acum două săptămâni și a fost aplicată o nouă reducere, de 5%, aplicabilă la aceeași bază.

Măsura care se va aplica între 1-15 septembrie este urmare a noii evaluări bilunare şi a fost luată pe fondul creşterilor internaţionale ale prețului ţiţeiului și carburanților.

Ministerul a precizat că reducerea suplimentară a accizei la motorină vizează limitarea efectului de propagare în lanț a costurilor la carburanți, în special în sectorul de transport, cu impact direct asupra prețurilor bunurilor de consum.

Este ultima reducere de acciză care se poate aplica pe acest mecanism, în condițiile în care legislația a impus un procent maxim de scădere de 25% față de nivelul stadard.