Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, anchetat pentru corupţie în Bangladesh

Economica.net
04 08. 2012
muhammad_yunus_32674200

Muhammad Yunus a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2006 pentru un sistem inovator de microcreditare care avantajează persoanele sărace.

Însă Guvernul de la Dhaka susţine că laureatul Premiului Nobel nu şi-a plătit impozitele în timp ce era director al Băncii Grameen, informează CNN.

Yunus a fost dat afară de la Banca Grameen în 2011, deşi el fondase instituţia în anii 1980 şi primise recunoaşteri internaţionale pentru eforturile de creditare financiară a persoanelor sărace. Procurorii din Bangladesh susţin că Yunus, în vârstă de 72 de ani, a încălcat o lege care îi obligă pe funcţionarii publici să se pensioneze la vârsta de 60 de ani.

Guvernul din Bangladesh este acuzat că încearcă să obţină controlul total asupra Băncii Grameen.