Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în funcțiune, estimate pentru finalul anului 2026

TUV Austria România este câșigătorul final al licitației de contractare de servicii de management de șantier pentru lucrările de finalizare și punere în funcțiune a centralei pe gaze de 430 MW de la Iernut a Romgaz, conform ultimei decizii a CNSC.
Mihai Nicuţ - D, 24 mai 2026, 21:22
Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în funcțiune, estimate pentru finalul anului 2026

Romgaz s scos la licitație în februarie servicii de management de șantier pentru lucrările de finalizare și punere în funcțiune a centralei pe gaze de 430 MW de la Iernut, un proiect foarte întârziat, cu ultim termen de finalizare sfârșitul acestui an.

Atunci, Romgaz a primit două oferte, una de la compania de certificare industrială TUV Austria România și de un consorțiu format din ACC Trust, firmă românească, și NAES Power Solutions Ltd, subsidiară a gigantului japonez ITOCHU.

Romgaz a declarat inițal drept câștigătoare oferta TUV Austria România, la prețul de 13,98 milioane de lei, dar ACC Trust-NAES Power Solutions au contestat decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Recent, CNSC a decis în această speță: contestația NAES Power a fost respinsă. Deci Romgaz poate semna cu TUV contractul pentru supervizarea finalizării și punerii în funcțiune a centralei de la Iernut.

TUV Austria România a mai lucrat în trecut cu Romgaz în speța centralei de la Iernut, câștigând un contract de evaluare a lucrărilor prestate de fostul constructor, Duro Felguera.

Joi, Guvernul a adoptat un memorandum prin care permite Romgaz să semneze direct contracte cu subcontractorii vechiului constructor, Duro Felguera, fără licitație, pentru a putea finaliza centrala, fiind vizate 50 de firme. Dacă nu se adopta, Romgaz trebuia să organizeze licitații, potrivit legii achizițiilor publice, iar procedura se prelungea foarte mult.

Noul termen de finalizare a centralei pe gaze de la Iernut este 31 decembrie 2026

Romgaz a anunțat la începutul acestui an, așa cum era previzibil, un nou termen de finalizare a centralei electrice pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, proiect întârziat cu șase ani: 31 decembrie 2026

Gabriela Trânbițaș, CFO al Romgaz, a declarat anul trecut că, deși și al doilea contract cu constructorul spaniol Duro Felguera a fost reziliat, compania românească nu poate merge repede mai departe cu proiectul finalizat 98% tot din cauza firmei spaniole și că nu poate fi respectat termenul mai vechi vehiculat până acum – vara anului viitor.

“Trebuie mai întâi să identificăm exact lucrările rămase și apoi să începem procesul de achiziție. După ce toate contractele vor fi semnate, finalizarea va necesita aproximativ 9 luni. Lucrăm cu un obiectiv de finalizare la sfârșitul anului viitor. Totuși, atingerea acestui obiectiv nu depinde în totalitate de noi”, a mai spus oficialul Romgaz, într-o conferință cu investitorii.

Romgaz a anunțat în 11 septembrie 2025 că reziliază contractul pentru realizarea centralei pe gaze de la Iernut, și a transmis notificarea firmei spaniole.

Șase ani de întârziere pentru proiectul centralei Iernut

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pe gaze în ciclu combinat pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut, de 430 MW. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.

După ce înțelegerea a fost reziliată în 2021, Romgaz a semnat în 2023 contract de finalizare a centralei tot cu Duro Felguera, motivul fiind că firma spaniolă ″deține și/sau a creat softurile informatice, know-how-ul (patente, licențe), documentațiile etc, necesare funcționării echipamentelor și utilajelor deja livrate si montate″, iar ″proiectul și documentația sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală și calificate ca secrete comerciale ale executantului″.

Potrivit noii înțelegeri, Duro Felguera ar fi trebuit să finalizeze centrala la data de 19 decembrie 2025. Spaniolii de la Duro Felguera, contractorul general, au transmis că vor să suspende însă lucrările, în august. Romgaz nu a fost însă de acord

 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...